Edith Negulici a debutat la Clubul Dramaturgilor

Luni, 24 februarie, la sediul ICR, a avut loc al șaselea spectacol-lectură al stagiunii la Clubul Dramaturgilor. Au fost prezentate piesele „Obsession” și „Heaven From Hell” de Edith Negulici, debutantă la Club, un tânăr și promițător talent al dramaturgiei. Regia spectacolului a fost semnată de Andrei Munteanu. Participarea actorilor Meda Victor și Mihai Smarandache a fost la un nivel foarte bun, lectura fiind aplaudată îndelung de cei prezenți.

Spectacolul a fost urmat de comentarii și discuții ample, moderate de Horia Gârbea, președintele Filialei București Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor. Au luat cuvântul: Puși Dinulescu, Mircea M. Ionescu, Jeana Morărescu, Nicolae Havriliuc, Sebastian Ungureanu, regizorii Dan Victor și Cezar Ghioca. Vorbitorii au subliniat lirismul și simțul artistic al autoarei, dar i-au semnalat un anumit deficit de teatralitate prin lipsa conflictului și a biografiei personajelor. Ei au observat că textele, succinte, ar putea fi extinse și introduse într-un context teatral mai precis definit. Concluziile au fost în final favorabile, comentatorii, în majoritate dramaturgi, fiind în consens asupra reușitei debutului reprezentat de Edith Negulici. Cei doi tineri actori au primit, la rândul lor, elogii pentru interpretare.
Următoarea ședință a Clubului Dramaturgilor va programa, în luna martie, un spectacol cu o piesă inedită de Mircea M. Ionescu, în interpretarea unor cunoscuți actori ai scenelor bucureștene.

Clubul Dramaturgilor, fondat de regretatul Mircea Ghițulescu în anul 2005, este organizat în această stagiune de Filiala București Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor și Institutul Cultural Român.