Destinul tragic al compozitorului Norbert von Hannenheim, născut la Sibiu, prezentat în spectacolul de teatru Pulverkopf, care a avut recent premiera la Varșovia

Institutul Cultural Român de la Varșovia, Nowy Teatr din capitala poloneză și Teatr Polski din Poznań anunță premiera spectacolului Pulverkopf, adaptarea romanului omonim scris de Edward Pasewicz și recompensat în Polonia cu Premiul Literar al Europei Centrale Angelus în 2022. Premiera spectacolului, la care au asistat personalități ale lumii teatrale și culturale poloneze, a avut loc în data de 9 aprilie 2026 și a fost urmată de alte șase reprezentații în perioada 10-16 aprilie, la care au asistat peste 2 000 de persoane. A doua premieră și reprezentații suplimentare vor avea loc la Poznań, în perioada 26-28 iunie 2026, în cadrul Festivalului Malta.

Cele trei instituții culturale au colaborat la realizarea producției teatrale care aduce în lumină povestea compozitorului Norbert von Hannenheim, muzician din comunitatea săsească născut la Sibiu în 1898 (Hermannstadt), când orașul era parte din Imperiul Austro-Ungar, și mort în septembrie 1945 în actuala localitate poloneză Międzyrzecz, fostul oraș german Meseritz.

Tema centrală a spectacolului regizat de Katarzyna Kalwat este încercarea obsesivă de a găsi urme ale compozitorului Norbert von Hannenheim. Personajul principal este adolescentul Patryk Werhunt, care locuiește în orașul Meseritz (astăzi Międzyrzecz, Republica Polonă), unul dintre cele mai vechi orașe poloneze, ocupat de germani în septembrie 1939 și eliberat în anul 1945. Într-o zi, adolescentul Patryk Werhunt scoate din râul Obra cadavrul unui vecin; umbra suspiciunii cade asupra băiatului care pășește în viața adultă. Această scânteie criminală inițiază însă ceva cu totul diferit de un thriller: o poveste minuțios compusă despre destinele încâlcite ale polonezilor, evreilor, germanilor și sovieticilor și ale descendenților acestora. Prin fragmente de jurnal, schițe, note, fotografii și documente, Patryk încearcă să reconstruiască propria identitate ca pe un puzzle și, în cele din urmă, să se înțeleagă pe sine. Axa principală a acestei reconstrucții devine compozitorul Norbert von Hannenheim; căutarea adevărului despre soarta lui Hannenheim devine pentru Patryk un mod de a-și înțelege propria istorie familială, trauma și identitatea fragmentată.

Am conceput Pulverkopf ca o fugă alcătuită din trei teme; cele 12 capitole reprezintă 12 sunete și fragmente ale fugii – de la prezentarea temelor, trecând prin dezvoltare, împletire, amplificare, reducere, până la stretto și final. Cartea începe cu un vis și se termină cu un vis, ca o piesă muzicală la începutul și sfârșitul căreia răsună același sunet”, mărturisește autorul romanului, Edward Pasewicz, care a colaborat și la adaptarea lui scenică.

Născut la Sibiu la 15 mai 1898, Norbert von Hannenheim a dat dovadă de un talent muzical excepțional. După studiile la Conservatorul din Leipzig cu Paul Graener (1922-1923) și la Budapesta cu Alexander Jemnitz, s-a mutat în 1929 la Berlin, devenind unul dintre cei mai talentați elevi ai lui Arnold Schönberg. A lucrat la Universitatea de Arte Frumoase din Berlin până în 1933, când compozițiile sale nu au mai avut dreptul să fie reprezentate, fiind considerat de regimul nazist un exponent al artei degenerate. Pentru ca lucrările să poată fi interpretate public la festivaluri internaționale, Asociația Internațională de Muzică Contemporană l-a înscris ca muzician român. A murit la 29 septembrie 1945 în spitalul psihiatric Meseritz-Obrawalde, unul dintre locurile folosite de naziști pentru „Aktion T4”, programul de ucidere în masă, prin administrarea unei „morți milostive” indezirabililor regimului.

Universul sonor al spectacolului Pulverkopf, compus de Fryderyk Lutyński, include și fragmente inspirate de ceea ce a supraviețuit din compozițiile lui Norbert von Hannenheim, foarte puțin cunoscut publicului.

Prin parteneriatul stabilit cu Teatrul Nowy din Varșovia și Teatrul Polski din Poznań, ICR Varșovia își propune să contribuie la o mai bună cunoaștere a destinului acestui artist născut pe teritoriul României de azi,dar și să inițieze un parteneriat pe termen lung cu teatrul varșovian, indisociabil de personalitatea regizorului Krzysztof Warlikowski.

Detalii despre spectacol

Pulverkopf, după Edward Pasewicz

Regia: Katarzyna Kalwat

Producție: Nowy Teatr din Varșovia și Teatr Polski din Poznań

Dramaturgia și adaptarea: Krzysztof Szekalski, Edward Pasewicz

Reconstituirea arhivei muzicale a lui Norbert von Hannenheim, colaborare muzicală: Paweł Mykietyn

Muzica: Fryderyk Lutyński

Scenografia: Aleksandra Wasilkowska

Costume: Tasha Katsuba

Coregrafia: Wojciech Grudziński

Lumini: Paweł Zabel, Katarzyna Parczewska-Białek

Distribuție: Jacek Poniedziałek, Alona Szostak, Bogusława Schubert, Piotr Kazimierczak, Wojciech Kalarus, Denis Kudijenko, Hiroaki Murakami, Krzysztof Oleksyn, Barbara Krasińska, Karolina Rzepa, Fryderyk Lutyński