Una dintre direcțiile strategice ale reprezentanței, inclusă în planul anual, este Axa limba română, multilingvism și pluriculturalitate 4, care include direcția de acțiune 1: organizarea de cursuri de limbă și cultură română pentru străiniși a examenelor de certificare a competențelor lingvistice acumulate de cursanți.
În conformitate cu această direcție strategică asumată, reprezentanța a organizat, în perioada aprilie-noiembrie 2025, 2 cursuri de limbă română pentru începători, în regim online, la Kobe City University of Foreign Studies (KCUFS) și Shizuoka, prin implicarea Asociației de Schimb Cultural Japonez Shizuoka-România (număr cursanți 29 pers).
În anul 2026, ICR Tokyo susține organizarea a 3 cursuri de limbă română – două cursuri pentru începători (KCUFS și Shizuoka) și un curs pentru studiul intermediar (Shizuoka). Lecțiile se vor desfășura în perioada aprilie-decembrie, în regim online și vor fi susținute de prof. dr. Yusuke Sumi – directorul Centrului Cultural Japonez al Universității „Babeș-Bolyai”/UBB din Cluj-Napoca.
Pe fondul intensificării activităților organizate de Institutul Cultural Român (ICR), interesul pentru limba română a crescut considerabil. În acest context,s-a considerat necesară organizarea unor cursuri de nivel începător cu o durată mai scurtă (de un an) în regiuni cu interacțiuni româno-japoneze active. Această inițiativă asigură continuitatea procesului de învățare și consolidează puntea culturală dintre România și Japonia.
Totodată preconizăm în acest an, organizarea unei sesiuni de exemene atestate ALTE, pentru certificarea competențelor lingvistice dobândite, între Institutul Cultural Român și UBB Cluj Napoca existând un parteneriat în acest sens (https://roexam.com/ ) . Acest fapt, constituie o premieră și va facilita certificarea competențelor lingvistice și pentru personalul diplomatic MOFA.