Corurile „Armonia“ și „Madrigal“ la World Choir Games de la Riga

Corul Barbătesc Ortodox „Armonia“ din Constanța și Corul Național de Cameră „Madrigal“ vor participa, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului World Choir Games, desfășurată la Riga, în Letonia, în perioada 9 – 19 iulie 2014.

Orașul Riga, capitala Letoniei, este, în acest an, Capitală Culturală Europeană. Cunoscut și ca „Olimpiada corurilor“, organizat o dată la doi ani, World Choir Games este cel mai important concurs mondial în domeniu. La ediția din acest an s-au înscris peste 350 de ansambluri corale.

Înființat în 1963, sub bagheta dirijorului-fondator Marin Constantin, Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ a devenit, în cele cinci decenii de existență, un reper în peisajul muzical românesc și internațional. Istoria formației include peste 4000 de concerte, sute de turnee, participarea, începând din 1964, la toate ediţiile Festivalului Internaţional „George Enescu“, 40 CD-uri înregistrate, numeroase premii şi distincţii. Cu prilejul concertului de la Riga va fi lansat filmul documentar artistic Madrigalul în constelația UNESCO semnat de Laurențiu Damian. Pelicula de 55 minute prezintă celebra formație corală în decorul edificiilor protejate de UNESCO pe teritoriul României.

Corala bărbătească „Armonia“ a fost înființată în 2001 în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, iar doi ani mai târziu a intrat sub oblăduirea Arhiepiscopiei Tomisului. Ansamblul a fost distins cu medalia de aur la secțiunea Folclor a celei de-a VII-a ediție a Olimpiadei Corale Mondiale, desfășurate la Cincinnati, S.U.A., și a fost desemnată, în 2013, campioana concursului de la Graz, Austria. Repertoriul cuprinde piese religioase, folclor românesc și internațional, colinde tradiționale românești și străine, lucrări clasice.