CONSTANTIN NOICA / PREZENTARE DE CARTE

Cărţile lui Noica au fost interzise în timpul perioadei comuniste, filozoful a fost redus la tăcere timp de peste două decenii. Abia după 1989, a fost redescoperit şi încadrat alături de personalităţile filozofiei române din secolul XX. Noica, denumit „ultimul mare metafizician al secolului XX – întregeşte galeria marilor figuri ale culturii române din aceeaşi generaţie, precum Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu. Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, cu domiciliu forţat, unde însă a pus în mişcare o veritabilă şcoală de filozofie. „Şcoala de la Păltiniş", supravegheată de Securitate, era frecventată de mai tineri intelectuali, fără să fie un simplu exerciţiu didactic şi cultural, ci mai curând o supravieţuire prin cultură în plan spiritual.

Constantin Noica (1909-1987) s-a născut în casa familiei de aromâni Grigore şi Clementa Noica din satul Vitănești, judeţul Teleorman. A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureştean Spiru Haret. După terminarea liceului, Constantin Noica s-a înscris la Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1931 cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. La facultate l-a întâlnit pe profesorul Nae Ionescu, care a adunat în jurul său şi a elevat o pleiadă de membri ai tinerei generaţii interbelice a literaturii şi gândirii româneşti precum Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian sau Emil Cioran.

A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a filozofiei şi membru al Asociaţiei Criterion (1932–1934). După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938–1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940. A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-german din Berlin (1941–1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae lonescu şi anuarul Isvoare de filozofie (1942–1943). A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949–1958) şi a fost deţinut politic (1958–1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965–1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.

Alături de bolile somatice şi psihice, Noica identifică altele, de ordin superior, denumite „bolile spiritului". Şase afecţiuni care îl transformă pe om în fiinţa bolnavă a Universului, dereglări care reflectă felul în care spiritul se corelează cu diferitele stări umane şi, fără să impieteze asupra individului, îi conferă acestuia capacităţi surprinzătoare. De fapt, cele şase maladii animă spiritul creator şi condiţionează viziunea omului asupra lumii.

In marginea unei lucrări despre fiinţă, am încercat să punem în lumină câteva din marile dereglări, adesea benefice, ale spiritului. Dând nume stărilor şi demersurilor ca şi cum ar fi "maladii" (spiritul însuşi a fost denumit, uneori, o maladie a creaţiei, când nu s-a văzut gloria lui), am năzuit să găsim un dram de ştiinţificitate în dezordinea sub care a trăit şi trăieşte omul. (Constantin Noica)

Pentru mai multe detalii: www.herdereditorial.com.