Constantin Chiriac în recital la New York și Montréal

Cunoscutul actor Constantin Chiriac va susține două recitaluri pentru promovarea limbii române în America de Nord. Evenimentele vor avea loc la New York și Montréal, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe și al Institutului Cultural Român.

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu din anul 2000 și fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa. În perioada 2004-2007 a fost vicepreședinte al Asociației „Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007“, iar din 2010 membru al comitetului de selecție și monitorizare a orașelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susținând recitaluri în peste 50 de țări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat se numară „Moromeții“ (regia Stere Gulea), „Croaziera“ (regia Mircea Daneliuc) și „Undeva în Palilula“ (regia Silviu Purcărete).

Recitalul susținut de Constantin Chiriac în America de Nord este structurat în două părți. Prima parte are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Aron Cotruş, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Gyr, William Shakespeare, R. M. Rilke și aduce în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul. Intitulat „Metanie ţie, Părinte!”, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire. Cea de-a doua parte a recitalului este construită ca un dialog între Mihai Eminescu și Ion Creangă și pornește de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.

Primul recital din acest turneu va avea loc joi, 29 august 2013, de la ora 19:00, în Biserica Ortodoxă Sf. Maria din New York (42-14 74th St., Elmhurst NY) și este organizat de Institutul Cultural Român de la New York. Recitalul din Canada va avea două reprezentații și este prezentat în cadrul Zilelor Limbii Române, un eveniment organizat împreună de opt asociații românești din Grande Région de Montréal. Primul spectacol din Montréal va avea loc sâmbătă, 31 august, de la ora 11:00, la Sala Mare a Centrului Comunitar (6767 Côte-des-Neiges), iar cel de-al doilea va avea loc duminică, 1 septembrie, de la ora 13:30, la Biserica Sf. Ilie (5055 – Rue JOFFRE, H1K 2T7).

Intrarea este gratuită.