Conducerea Academiei Europene de Film se întâlnește în octombrie la București

Conducerea Academiei Europene de Film (EFA), din care face parte și producătoarea Ada Solomon, se va reuni la București în perioada 20 - 23 octombrie 2022.

Desfășurarea boardului trimestrial al Academiei Europene de Film reprezintă o oportunitate de dialog direct între EFA și profesioniștii din cinematografia românească, cât și pentru promovarea capacităților creative și de producție pe care le oferă România.

Întâlnirea este o bună ocazie de a reitera poziția României ca destinație pentru viitoare producții cinematografice europene, pentru factorii decizionali și pentru personalitățile din domeniul cultural de a intra în dialog nemijlocit cu profesioniștii din domeniul cinematografiei aflați la conducerea Academiei Europene de Film. În plus, este o modalitate de informare a profesioniștilor locali, consacrați sau aflați la început de drum, cât și a studenților în legătură cu rolul Academiei Europene de Film și cu oportunitățile pe care aceasta le oferă cineaștilor europeni.

Producătorul irlandez Mike Downey, președinte al boardului EFA și președinte al LUX Award,distincție oferită de Parlamentul European, declară: „Chiar dacă România și Bucureștiul se află spre estul continentului, industria de film și artiștii talentați de aici rămân în prim-planul scenei europene de film și, astfel, ocupă o poziție foarte importantă în cinematografia mondială”.

„Pentru a recunoaște România și Bucureștiul ca centru al excelenței cinematografice considerăm că este vital să fim prezenți la fața locului, precizând în același timp că rapida creștere a Academiei și momentul de expansiune în regiune sunt o dovadă a interesului pentru marele cinema care vine din această parte a lumii și certifică eforturile necesare pentru a susține patrimoniul european și circulația filmelor europene”, a adăugat Mike Downey.

Ada Solomon, vicepreședinte al Consiliului EFA, a declarat: „În cei aproximativ 10 ani de când sunt parte din boardul Academiei Europene de Film am încercat să repoziționez interesul pentru filmele din regiunea noastră în contextul european al excelenței pe care-l reprezintă Academia Europeană de Film și, în același timp, să îndrept atenția către rolul documentarului în contextul cinematografic actual. Fără falsă modestie cred că am reușit să facem pași importanți în această direcție și, desigur, realizările remarcabile ale cineaștilor români și ale celor din regiune au contribuit esențial la întărirea acestor prezențe”.

„Pe parcursul celor 33 de ani de existență, Academia Europeană de Film a fost prezentă fizic în cele mai îndepărtate colțuri ale Europei extinse, de la Cercul Polar la deșertul israelian, din Estonia pînă în Sicilia, dar niciodată în România. Este o mare onoare pentru mine ca lucrările boardului Academiei de Film să se desfășoare la București și sunt foarte recunoscătoare colegilor de la Alianța Producătorilor de Film pentru organizarea acestui eveniment, dar mai ales instituțiilor care au răspuns imediat la apelul nostru de a sprijini acest eveniment. Este remarcabil ca pentru o primă dată instituții de breaslă și instituții publice să coopereze și să susțină o oportunitate de promovare și de cunoaștere din interior a sectorului cinematografic. Mă refer aici la UPFAR, Institutul Cultural Român, UNATC «I.L. Caragiale», Primăria București, Dacin Sara. Sperăm ca prin acest eveniment să relansăm un dialog între autorități și sectorul cinematografic care ne lipsește și care este cu atât mai necesar în această perioadă de transformări profunde în producția, distribuția și consumul de produse cinematografice”, a completat Ada Solomon.

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică va găzdui două dezbateri în cadrul reuniunii.

Matthijs Wouter Knol, CEO și director al EFA, va dialoga cu Gabriela Suciu, producător de film și vice-decan al Facultății de Film de la UNATC, despre EFA, despre noi perspective și oportunități.

La al doilea panel se va discuta despre provocări și oportunități în producția și distribuția de film european post-pandemie. Vor participa Leontine Petit, Joanna Szymańska, Graziella Bildesheim, iar moderator va fi Ada Solomon.

Reuniunea de la București este organizată de Academia Europeană de Film, Alianța Producătorilor de Film din România și Institutul Cultural Român. Găzduită de UNATC și ARCUB. Sprijinită de UPFAR ARGOA, Dacin Sara, Avanpost, Chainsaw, Crew United.

Academia Europeană de Film a fost înființată în 1989, la Berlin, la inițiativa unui grup de importanți cineaști europeni. Inițial, a purtat numele European Cinema Society, iar primul ei președinte a fost Ingmar Bergman, între 1989 și 1996.

Lui i-au urmat Wim Wenders (1996 - 2020) și Agnieszka Holland (2020 - prezent). Matthijs Wouter Knol a fost numit CEO și director în 2021. Academia e condusă de un board alcătuit din 20 de membri, condus de un președinte (Mike Downey), care este asistat de doi vice-președinți (Rebecca O’Bren și Ada Solomon).

Scopul organizației alcătuite din 4.400 de membri, între care 66 din România, este de a promova interesele comunității cinematografice europene, de a crea conexiuni între cineaști și de a le promova munca.

Întrunirea de la București marchează un moment important în procesul de remodelare și reconfigurare al Academiei Europene de Film în contextul transformărilor care au loc în sectorul cinematografic post-pandemic.