Ziua Internațională a Romilor, marcată la Lisabona
Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din Lisabona și cu sprijinul Ambasadei României și Reprezentanței Comisiei Europene în Portugalia, organizează un eveniment dedicat marcării Zilei Internaționale a Romilor,
Prezențe culturale românești pe glob în Luna Francofoniei, cu sprijinul ICR
În fiecare an, la 20 martie, de Ziua Internațională a Francofoniei, România – din 1993 stat membru cu drepturi depline a comunității statelor și guvernelor având în comun limba franceză – participă la evenimentele organizate în lume pentru marcarea acestei
Evenimente organizate de Institutul Cultural Român cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei
România celebrează anual alături de alte 54 de state Ziua Internațională a Francofoniei, amintind de înființarea la 20 martie 1970 a Agenției de cooperare culturală și tehnică, devenită ulterior Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), din care facem
Concert AdMusicam în Sala Mare a ICR, de Ziua Internațională a Francofoniei
Miercuri, 19 martie 2025, ora 19. 00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român, va avea loc concertul „L’âge de la lumièreˮ, cel de-al 14-lea din cadrul programului ICR AdMusicam Concert Series. Organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, concertul
Proiecția filmului „Apă și talpă” de Ziua Internațională a Francofoniei, la ICR Viena
În contextul Zilei Internaționale a Francofoniei, Institutul Cultural Român de la Viena, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria, prezintă documentarul „Apă și talpă”, pe 20 martie, ora 19. 00, la sediul ICR Viena. Filmul este proiectat
Revista bilingvă „Orizonturi culturale italo-române”, ediţia din martie
Numărul 3/martie 2025 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide cu o anchetă realizată deLuciana Tămaş, în care Lola Belecciu, Cornelia Golna, Cezar Lăzărescu, Oliver Ressler şi Liviu Ioan Stoiciu răspund întrebărilor
Expoziţia „Duşmance ale poporului” se deschide la Accademia di Romania din Roma
Accademia di Romania in Roma organizează, în perioada 7 martie – 10 aprilie, expoziția „Dușmance ale poporului”, un proiect dedicat femeilor victime ale regimului comunist, la Sala de expoziții a Accademia di Romania in Roma (Viale Belle Arti, 110). Evenimentul
ICR New York prezintă expoziția internațională de grup “DUAE LINGUA”, o celebrare a creativității feminine
Institutul Cultural Român de la New York marchează Luna Internațională a Femeilor, celebrată în Statele Unite în fiecare an în martie, printr-o suită de evenimente care debutează cu expoziția internațională de grup“Duae Lingua”, al cărei vernisaj va avea
Ziua Internațională a Femeii la Tel Aviv, cu și despre personalități ale Iașiului
Pentru a celebra atât Mărțișorul, cât și Ziua Internațională a Femeii, ICR Tel Aviv va organiza și găzdui joi, 6 martie 2024, ora 18. 00, la sediu, un eveniment dedicat personalităților feminine ale Iașiului de altădată. Manifestarea, desfășurată în
Evenimente de Ziua Internațională a Femeii la ICR Viena
Institutul Cultural Român de la Viena organizează la sediul său sâmbătă, 8 martie, două evenimente dedicate celebrării Zilei Internaționale a Femeii. Primul eveniment, care începe la ora 16. 00, este organizat în parteneriat cu Asociația „Vocea Noastră”,
ICR prezintă proiectul „Mihail Sebastian și tinerii cu sufletul de crin”, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Institutul Cultural Român se alătură acțiunilor de comemorare a victimelor Holocaustului prin prezentarea proiectului „Mihail Sebastian și tinerii cu sufletul de crin”, urmată de o dezbatere despre rolul culturii în combaterea antisemitismului. Evenimentul
Cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, ICR omagiază memoria victimelor acestui capitol tragic al istoriei
Ziua de 27 ianuarie 1945 reprezintă ziua eliberării prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau şi marchează comemorarea la nivel internațional a victimelor Holocaustului. Potrivit Rezoluţiei 60/7 din 2005 a Adunării Generale a ONU, statele sunt încurajate