ICR marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-un amplu program expozițional și multidisciplinar, în țară și în străinătate
Ziua Națională Constantin Brâncuși este sărbătorită anual pe 19 februarie, marcând nașterea sculptorului, cu 150 de ani în urmă, la Hobița. Anul 2026 a fost declarat Anul Constantin Brâncuși și este marcat de Institutul Cultural Român și reprezentanțele
Cărți de neratat la „Retrospectiva anului editorial românesc 2025”, organizată de ICR
Literatura română trece printr-un moment foarte bun, iar volumele publicate anul trecut o confirmă, au conchis invitații la „Retrospectiva anului editorial românesc 2025”, eveniment online organizat vineri, 13 februarie, de Institutul Cultural Român, prin Centrul
Din culisele filmului “3 zile în septembrie” cu Tudor Giurgiu și Conrad Mericoffer: o discuție la ICR despre cinemaul independent
Luni, 9 februarie, Institutul Cultural Român a găzduit dezbaterea dedicată filmului independent românesc, organizată în cadrul seriei „Calendarul internațional al artelor”, care a avut ca studiu de caz comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj
„Anul Brâncuși” debutează la ICR Tel Aviv cu o conferință a Doinei Lemny
Institutul Cultural Român din Tel Aviv deschide „Anul Brâncuși” printr-un eveniment inaugural special: o conferință susținută de istoricul de artă Doina Lemny, una dintre cele mai importante specialiste la nivel internațional în studiul operei brâncușiene.
Ediția în limba suedeză a romanului „Theodoros“ de Mircea Cărtărescu va fi lansată la Stockholm în prezența autorului
Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la Stockholm, pe 19 și 20 februarie 2026, la două evenimente de lansare a volumului Theodoros, publicat în limba suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, de prestigioasa editură Albert Bonniers Förlag. Volumul în
Volum dedicat patrimoniului cultural al Transilvaniei și, în special, istoriei sașilor din România, lansat la ICR Stockholm
Volumul Landet bortom skogen. Det okända Transsylvanien (trad. Țara de dincolo de pădure. Transilvania necunoscută), semnat de Ulf Irheden și Robin Gullbrandsson, va fi lansat luni, 9 februarie 2026, de ora 18:00, la sediul Institutului Cultural Român de la Stockholm.
După Varșovia, Cracovia și Gdańsk, Caravana Noului Cinema Românesc ajunge la Wrocław
În perioada 4-7 decembrie 2025, Caravana Noului Cinema Românesc 2025 – program al Institutului Cultural Român de la Varșovia – se va opri la Wrocław, la Cinematograful Nowe Horyzonty. Anul acesta, Caravana Noului Cinema Românesc a pornit de la Varșovia (23-27
Artista Mădălina Dan reprezintă „Ex-peau-sition” în cadrul conferinței „A Space in a Place It Is Not”
Artista Mădălina Dan va avea două reprezentații vineri, 5 decembrie 2025, în intervalele orare 12. 00-14. 00 și 16. 00-18. 00 a performance-ului „Ex-peau-sition”, în cadrul Academiei de Artă din Praga. Performance-ul este o extensie a „The Agency of
More Romanian than the Romanians? Why foreigners fall in love with Romania / Coordonator: Sandra Pralong
Traducere în limba engleză a unui volum apărut în 2013 la Editura Polirom, lucrarea adună opiniile a 46 de străini din 19 ţări de pe toate continentele. Profesioniști notorii sau mai puțin cunoscuți unui public larg povestesc cum au ajuns în Romania și cum
Proiecție a filmului „Jaful secolului“ la Los Angeles, în cadrul campaniei realizate de ICR pentru propunerea României la Oscar
Institutul Cultural Român de la New York organizează, la Los Angeles, împreună cu compania de producție Mindset Productions și Consulatul General al României de la Los Angeles, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, o proiecție specială a filmului
Expoziția personală „Indistincte frontiere - Ovidiu şi METAMORFOZA” de Luminiţa Ţăranu ajunge la Roma
Accademia di Romania din Roma găzduiește expoziția personală de artă contemporană „Indistincte frontiere - Ovidiu şi METAMORFOZA” de Luminiţa Ţăranu. Expoziția este organizată de Accademia di Romania in Roma - Institutul Cultural Român și se bucură
Institutul Cultural Român anunță acordarea Premiului Național „Constantin Brâncuși“ 2025
Institutul Cultural Român anunță decernarea Premiului Național „Constantin Brâncuși“, distincție acordată anual unei personalități marcante din domeniul artelor plastice, a cărei activitate contribuie în mod semnificativ la promovarea valorilor culturii