Susținere pentru traducerea cărților românești în străinătate – Sesiune specială „Frankfurt 2028” a programelor TPS și Publishing Romania derulate de Institutul Cultural Român
În perspectiva participării României ca țară invitată de onoare la ediția din 2028 a Târgului de Carte de la Frankfurt, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, lansează Sesiunea specială „Frankfurt 2028” a celor două programe de
ICR Chișinău, la prima ediție a Festivalului „UNITED IN DIVERSITY @ USM – Languages • Cultures • Diplomacy • Connections”
La invitația Universității de Stat din Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău a participat, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova, la prima ediție a Festivalului „UNITED IN DIVERSITY @ USM – Languages • Cultures
Concert extraordinar la Atatürk Kültür Merkezi, cu violonistul Florin Iliescu și Orchestra Simfonică de Stat Istanbul, dirijor Ion Marin
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, în colaborare cu Orchestra Simfonică de Stat Istanbul, organizează vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 20:00, la Sala de Operă a prestigiosului centru cultural Atatürk Kültür Merkezi (AKM),
Galeria clujeană Vault One participă la Art Market Budapest, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român de la Budapesta susține participarea galeriei Vault One la târgul internațional Art Market Budapest, desfășurat în perioada 15-18 octombrie 2026 la MTK Sportpark din capitala Ungariei. Vor fi prezentate lucrări ale artiștilor Szabó
Participarea României la ediția 2026 a Festivalului de Arte Vizuale ART CIRCLE
Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, în colaborare cu Ambasada României în Republica Slovenia, susține participarea artiștilor Alina Codin și Kentelki Gábor la Festivalul de Arte Vizuale ART CIRCLE, unul dintre cele mai importante
Institutul Cultural Român, partener al Festivalului Literar de la Ruse, Bulgaria
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, susține participarea scriitoarei Ramona Boldizsar la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Literar de la Ruse, Bulgaria, desfășurat în perioada 3-11 octombrie 2026. Organizat de Asociația Internațională
Victoria Pătrașcu și Keszeg Ágnes, întâlnire cu copiii români din Berlin în cadrul Turneului „Cărturino în diaspora”
Scriitoarea Victoria Pătrașcu și ilustratoarea Keszeg Ágnes se vor întâlni cu copiii români din diaspora la Berlin, în cadrul Turneului „Cărturino în diaspora”, organizat de Fundația Cărturești și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Scriitoarea Gabriela Adameșteanu, prezentă la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului „Terres mythiques” din Belgia, cu sprijinul ICR Bruxelles
Institutul Cultural Român de la Bruxelles susține participarea scriitoarei Gabriela Adameșteanu la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului „Terres mythiques”, organizat în colaborare cu Asociația EuropaNova din Bruxelles și Ambasada României în Regatul Belgiei
Scriitori, traducători și ilustratori români, la cel mai important eveniment editorial din Scandinavia
Institutul Cultural Român, prin ICR Stockholm, Centrul Național al Cărții (CENNAC) și Departamentul EUNIC și Multilingvism, organizează, în perioada 24–27 septembrie, participarea României la Târgul de Carte de la Göteborg 2026. În cadrul târgului, evenimentele
„B’HOBITSA“ – un performance omagiu adus lui Constantin Brâncuși, la ICR Paris
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Institutul Cultural Român de la Paris prezintă, în cadrul programului „Cycle Patrimoine”, spectacolul B’HOBITSA, un performance interdisciplinar conceput de coregrafa și dansatoarea
Artista Cristina Schek participă la W4th Plinth cu lucrarea „Fern Girl“, expusă în vestul Londrei
Artista româno-britanică Cristina Schek revine la W4th Plinth, unul dintre cele mai vizibile și apreciate proiecte de artă publică din vestul Londrei, cu lucrarea Fern Girl (2022). Realizată la intersecția dintre fotografie și artă digitală și măsurând 4
Noaptea literaturii la Praga 2026
Institutul Cultural Român de la Praga participă, după o absență de 10 ani, la evenimentul Noaptea Literaturii la Praga , miercuri, 16 septembrie, de la ora 18:00, la Galeria Chemistry, Pražská tržnice hala 40, Bubenské nábřeží 13, Praha 7. În acest an ICR Praga