Programul CANTEMIR // Visiting Recent History
Visiting Recent History,un proiect organizat de MATCA artspace din Cluj-Napoca (RO), urmărește prezentarea unei expoziții colective care va avea loc la ȚOL Artist Run Space și o discuție cu public la Zpațiu (Casa Zemstvei), în Chișinău. Proiectul conectează
„The Sacraments” de Adina Pintilie, la KINDL – Centre for Contemporary Art cu sprijinul ICR Berlin
Artista vizuală și cineasta română Adina Pintilie participă la expoziția de grup „The New Subject: Mutating Rights and Conditions of Living Bodies”, organizată de The Creative Association of Curators TOK la KINDL – Centre for Contemporary Art, Berlin, în
Artista Anca Dragu, prezentă la European Ceramic Context 2024 din Danemarca, cu sprijinul ICR Stockholm
Artista vizuală și ceramista Anca Dragu a fost selecționată să participe la Trienala European Ceramic Context 2024 (ECC), unul dintre cele mai prestigioase evenimente europene dedicate ceramicii, care se desfășoară în perioada 7-15 septembrie 2024, la Bornholm,
Tatiana Țîbuleac și Oleg Serebrian, în finala Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS 2024
Tatiana Țîbuleac și Oleg Serebrian se află printre cei șapte finaliști ai Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS 2024. Anunțul a fost făcut public astăzi de organizatorul polonez al manifestării, Casa Literaturii din Wrocław. Din cele 120 de cărți
Tatiana Țîbuleac la Festivalul literar internațional „ I dialoghi di Trani XXIII” cu sprijinul Accademia di Romania
În perioada 12-22 septembrie 2024, la Trani, va avea loc cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului literar internațional „ I dialoghi di Trani”. Tema ediției din acest an este „Accogliere”. Termenul italian înseamnă „a primi”, „a întâmpina”,
Institutul Cultural Român susține ediția a 7-a a Festivalului Cinemascop
Festivalul Cinemascop, susținut și anul acesta de Institutul Cultural Român, revine între 1-11 august, cu ediția a șaptea, care promite să fie și mai plină de evenimente și surprize pentru vizitatorii grădinii de vară din Eforie Sud. Organizatorii au pregătit
ICR susține participarea scriitoarei Tatiana Țîbuleac la Festivalul de Literatură din Roma
Accademia di Romania din Roma sprijină participarea scriitoarei Tatiana Țîbuleac la Festivalul de Literatură din Roma, care va avea loc joi, 11 iulie 2024, la Stadium Palatinum din Roma. Tatiana Țîbuleac va susține o lectură în direct a unui text inedit,
Sculptorul Bogdan Adrian Lefter participă, cu sprijinul ICR, la două Bienale din Argentina
Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, susține participarea sculptorului Bogdan Adrian Lefter la „Bienal del Chaco” și „Bienal del Impenetrable” din Argentina. „Bienal del Chaco” se va desfășura în perioada 13-20 iulie 2024,
Mircea Cărtărescu, prezent la Centenarul Editurii Paul Zsolnay din Viena, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român de la Viena susține participarea scriitorului Mircea Cărtărescu la festivalul literar Zsolnay-Lesefest de la Viena, unde va participa la un dialog cu scriitorul german Philipp Blom în cadrul evenimentului „Was bleibt? Mircea Cartarescu im
Începe Festivalul Filmului European 2024
Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul Lecțiile Blagăi / Blaga’s Lessons,în regia lui Stephan Komandarev, coproducție bulgaro-germană, recompensată în 2023
Patru galerii românești, prezente la Târgul Art Brussels 2024
Institutul Cultural Român de la Bruxelles sprijină participarea galeriilor care promovează artiști români la Art Brussels 2024, unul dintre cele mai importante târguri internaționale de artă contemporană din Europa. Ajuns deja la cea de-a 40-a ediție, târgul
Proiectul Ce este munca/ What Work Is, deschis în Pavilionul României și în Noua Galerie a IRCCU, la Bienala de Artă de la Veneția
În cadrul celei de-a 60-a Expoziții Internaționale de Artă – La Biennale di Venezia, astăzi, 18 aprilie 2024, a avut loc deschiderea expoziției lui Șerban Savu What Work Is/ Ce este munca, în Pavilionul României din Giardini della Biennale, curator Ciprian Mureșan.