Participare românească la festivalul „Printemps des Poètes“, ediția 2026
Institutul Cultural Român de la Paris și Ambasada României în Franța, cu sprijinul Consulatului General al României la Paris, organizează miercuri, 25 martie 2026, de la ora 19:00, în Salonul Auriu al Palatului de Behague, o seară literară desfășurată sub
„EFEMER_NON EFEMER: Între literatură și teatru”, la ICR Budapesta
Institutul Cultural Român de la Budapesta și Filiala sa de la Seghedin marchează Ziua Culturii Naționale prin proiectul interdisciplinar „EFEMER_NON EFEMER: Între literatură și teatru”, prezentat publicului în două variante de interpretare. Selecția literară
ICR celebrează Ziua Culturii Naționale în țară și în străinătate, prin concerte, spectacole, lecturi, conferințe, proiecții de film, expoziții și evenimente editoriale
Institutul Cultural Român și reprezentanțele sale din străinătate, alături de numeroși parteneri din țară și din lume, organizează un amplu program de evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale. În data de 15 ianuarie 2026, începând cu ora 19:00,
Literatura română actuală, protagonista noului număr al revistei de cultură Turia din Spania
Pe 25 iunie 2025, ora 18. 30, la Biblioteca Națională a Spaniei, care găzduiește una dintre cele mai importante colecții bibliografice din lume în limba spaniolă, a avut loc lansarea numărului 155 al revistei Turia, un adevărat omagiu adus literaturii române
Lettre Internationale Nr. 124-125 / 2025
RETROSPECTIVE Gheorghe Gorun: Fotografia inimaginabilului Dan Ciachir: Un Ford din Dealul Spirii Benjamin Korn: „Extremismul” drepturilor omului DEZBATERI Philippe Videlier: Algeria. Pledoarie pentru Boualem Sansal (I) Rodica Binder: A regândi
Institutul Cultural Român la Salonul internațional de carte Bookfest
Cu ocazia Salonului internațional de carte Bookfest, care se va desfășura la Complexul Expozițional Romexpo din București în perioada 28 mai - 1 iunie 2025, Institutul Cultural Român invită vizitatorii la workshop-uri, lansări ale noilor apariții ale Editurii
ICR anunță câștigătorii concursului „Eu și România”, la care au participat 59 de copii din 14 țări
Institutul Cultural Român a desfășurat, în perioada 1 iulie – 31 august 2024, concursul de eseuri „Eu și România”, dedicat copiilor din comunitățile istorice și din diaspora. Această inițiativă a avut ca obiectiv consolidarea conștiinței identitare
Centenarul avangardei istorice româneşti sărbătorit la Veneția
Institutul Român de Cercetare şi Cultură Umanistică de la Veneţia susţine şi promovează Conferinţa internaţională „Schimburi şi relaţii culturale ale avangardei istorice româneşti cu avangardele europene. Proiecţii artistice în a doua jumătate a secolului
Institutul Cultural Român a oferit șase premii în cadrul Galei UNITER 2023 de la Timișoara
Institutul Cultural Român, partener de tradiție al Galei Premiilor UNITER, a acordat luni seară șase premii în cadrul ceremoniei găzduite de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Astfel, ICR a oferit Premiul pentru întreaga activitate –
Târgul de carte de la Madrid – Scriitorii și literatura română au captivat interesul cititorilor din capitala Spaniei
Cea de-a 81-a ediție a Târgului de carte de la Madrid s-a încheiat duminică, 12 iunie, după mai bine de două săptămâni în care a reunit în Parcul Retiro 378 de standuri, 423 de expozanți, 4018 autori, care au avut 5881 de sesiuni de autografe, și aproximativ două
NEW YORK. Radu Pavel Gheo, în proiectul "Viața de la capăt"
Radu Pavel Gheo prezintă, pe 4 august, texte în română și în engleză, în cadrul proiectului de la „Viața de la capăt: scriitorii imaginează lumea după pandemie”, organizat de Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Muzeul Național
NEW YORK. Ioana Ieronim prezintă lumea după pandemie, în română și în engleză
Scriitoarea și traducătoarea Ioana Ieronim participă pe 28 iulie, cu un text în limba română și cu o traducere proprie a acestuia în limba engleză, la un proiect online inițiat de ICR New York. Programul Viața de la capăt: scriitorii imaginează lumea