O instalaţie inedită concepută de doi români, amplasată lângă Turnul Londrei
Instalaţia „Staţii culturale“/„Cultural Stations“, concepută de Minodora Cerin şi de arhitectul Mircea Mărgărit, va fi amplasată în Trinity Square Gardens, lângă Turnul Londrei, şi va putea fi vizitată de pe 19 iulie până pe 13 august 2012, inclusiv
Artă românească în parcuri londoneze
ICR Londra a sărbătorit alături de oficialităţi din cartierele olimpice amplasarea mai multor lucrări de artă româneşti în estul Londrei, pe durata Jocurilor Olimpice Sculpturi şi instalaţii impresionante ale mai multor artişti români au fost celebrate printr-un
Orchestra Română de Tineret la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin
Sâmbătă, 4 august 2012, Orchestra Română de Tineret (dirijor Cristian Mandeal) va susține la Konzerthaus, Berlin, un concert în cadrul Young Euro Classic, cel mai prestigios festival european dedicat Orchestrelor Naţionale de Tineret. Participarea Orchestrei Române
Tabăra de cultură și civilizație românească „Prima oprire: România!“, ediția a III-a
În perioada 24 iulie – 3 august 2012, 50 de elevi de gimnaziu din localitatea Pârâta (Raionul Dubăsari) şi elevi ai Liceului „Ștefan cel Mare şi Sfânt” din Doroțcaia (Raionul Dubăsari), localități din Republica Moldova situate pe malul stâng al Nistrului,
Institutul Cultural Român în clusterele EUNIC din lume
Institutul Cultural Român în clusterele EUNIC din lume august 2012 Institutul Cultural Român, prin filialele sale din străinătate, este membru în 19 clustere ale Rețelei Europene a Institutelor Naționale de Cultură - EUNIC: • ICR „Titu Maiorescu“ Berlin este
33 de cursanți de pe trei continente studiază româna la Brașov
Miercuri, 4 iulie 2012, are loc la Brașov deschiderea Cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească. Ajunse la cea de-a XVIII-a ediție, cursurile sunt organizate de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania
Vara Culturală Românească în Portugalia
Vara Culturală Românească în Portugalia, proiect inițiat de Institutul Cultural Român de la Lisabona, a prezentat cu succes, pe parcursul lunii iulie a acestui an, un evantai de evenimente din diverse domenii: literatură, teatru, muzică clasică, cântece și dansuri
Vă invităm să vizitați librăria online a Institutului Cultural Român
Librăria online a Institutului Cultural Român, WWW. E-ICR. RO, reunește toate cărțile și albumele de artă publicate sub egida Editurii ICR, precum și cele mai noi numere ale revistei Lettre Internationale. Cumpărătorii beneficiază de o reducere de 20% la toate
Succes românesc la Budapesta / Peste 15 000 de vizitatori la expoziţia „Călători europeni - arta clujeană contemporană”
Expoziţia „Călători europeni - arta clujeană contemporană”, deschisă între 19 aprilie – 8 iulie 2012 la Galeria de artă contemporană Műcsarnok cu sprijinul ICR Budapesta, s-a încheiat cu un număr record de 15 276 de vizitatori. Expoziţia a fost găzduită
A apărut ediția de vară a revistei Lettre Internationale
Către cititorii noştriAutor: Adrian Mihalache Trăim, fără-ndoială, într-o epocă interesantă, ceea ce este inconfortabil, dar şi stimulant. Este dificil să te adaptezi mereu schimbărilor neaşteptate, dar este, în acelaşi timp, pasionant să reflectezi asupra
Festivalul Dansului și Cântecului Românesc, ediția a III-a
În perioada 13-16 iulie 2012, la Heidelberg, în Germania, se desfășoară cea de-a treia ediție a Festivalului Dansului și Cântecului Românesc. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Țării, în colaborare cu Muzeul
100 de ani Sergiu Celibidache: evenimente în memoria marelui dirijor
Marele dirijor român Sergiu Celibidache (1912-1996), director muzical general al oraşului München, ar fi împlinit anul acesta 100 de ani. Cu acest prilej, faimosul cor A-cappella Monteverdi din München, sub conducerea lui Konrad von Abel, în cooperare cu solişti renumiţi