Recital

29 Oct 2026

Concert aniversar dedicat pianistului Jancy Körössy, la Praga

Institutul Cultural Român de la Praga sprijină concertul „Jazz Beyond Borders – JANCY KÖRÖSSY 100”, care va avea loc vineri, 30 octombrie 2026, ora 20. 00, la Clubul U Staré Paní. Evenimentul marchează împlinirea a 100 de ani de la nașterea pianistului

28 Oct 2026

ICR sprijină concertul SONORAMA la Festivalul MERIDIAN – SONIMAGICON 2026

Institutul Cultural Român este partener al Festivalului Internațional MERIDIAN, eveniment organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, prin Secțiunea Națională Română a Societății Internaționale de Muzică Contemporană (SNR-SIMC). Ajuns

22 Oct 2026

Dimitrie Cantemir, punte între Orient și Occident: colocviu științific la ICR Istanbul

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează miercuri, 28 octombrie 2026, o nouă ediție a colocviului științific internațional „Dimitrie Cantemir – istorie, cultură, patrimoniu”, dedicat operei și moștenirii culturale ale

21 Oct 2026

Recital la Paris, în cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii“, dedicat creației poetice a reginei Elisabeta

Un nou eveniment din cadrul turneului internațional „Regina și compozitorii“, organizat de Asociația InoMusicArt și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), va avea loc joi, 29 octombrie 2026, la Paris, în Salonul auriu al Ambasadei României

19 Oct 2026

„Regina și compozitorii. Carmen Sylva și universul muzicii”, cu soprana Rodica Vică și pianista Kira Frolu, la ICR Londra

Institutul Cultural Român de la Londra găzduiește joi, 22 octombrie 2026, de la ora 19:00, la sediul din 1 Belgrave Square, evenimentul „Regina și compozitorii. Carmen Sylva și universul muzicii“, dedicat împlinirii a 110 ani de la moartea Reginei Elisabeta

13 Oct 2026

Dublu eveniment dedicat Concertului pentru orgă și pian de Dinu Lipatti, la Academia de Muzică „Franz Liszt“ din Budapesta

Creația și memoria lui Dinu Lipatti vor fi omagiate la Academia de Muzică „Franz Liszt“ din capitala Ungariei marți, 20 octombrie 2026, ora 19:00, în cadrul unui dublu eveniment: recital susținut de pianista Mara Dobrescu și organista Cristina Struța, și

8 Oct 2026

Soprana Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu, la ICR Londra, în cadrul proiectului „Turnee de poveste... pretutindeni“

Institutul Cultural Român de la Londra găzduiește miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 19:00, recitalul „Bella voce, Bella musica“, susținut de renumita soprană Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu. Evenimentul de la sediul Institutului face parte

8 Oct 2026

„Maria Tănase – Sufletul României”, cu mezzosoprana Meda Topîrceanu și Cvartetul Constantin Mirea, la Viena

Mezzosoprana Meda Topîrceanu a concertat, alături de Cvartetul Constantin Mirea, duminică, 4 octombrie 2026, în Schubert-Saal din cadrul Wiener Konzerthaus din Viena. Intitulat „Maria Tănase – Die Seele Rumäniens” („Maria Tănase – Sufletul României”),

7 Oct 2026

„Melodie, Dor, Magie”, recital susținut de mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu la Berlin

Recitalul „Melodie, Dor, Magie”, susținut de mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu, va avea loc vineri, 9 octombrie 2026, ora 19. 00, la sediul Ambasadei României la Berlin. Evenimentul face parte din cea de-a treia ediție a proiectului internațional

5 Oct 2026

„Zâmbetul muzicii” – recital susținut de soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu la Mozarthaus Vienna

Institutul Cultural Român de la Viena invită publicul la recitalul „Zâmbetul muzicii”, susținut de soprana Teodora Gheorghiu și pianista Diana Ionescu, marți, 6 octombrie 2026, de la ora 19. 00, în Bösendorfer-Saal din cadrul Mozarthaus Vienna (Domgasse 5).

1 Oct 2026

Recital al Orchestrei „Doina Argeșului”, prelegeri și ateliere gastronomice la festivalul stradal Minato Kumin Matsuri din Tokyo

Institutul Cultural Român Tokyo, în colaborare cu Ambasada României în Japonia, organizează participarea românească la unul dintre cele mai mari festivaluri stradale din capitala niponă – Minato Kumin Matsuri. Evenimentul va avea loc la Tokyo în perioada 10-12

30 Sep 2026

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, pe scena Carnegie Hall din New York

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga prezintă joi, 1 octombrie 2026, ora 20:00, pe scena Sălii Weill a complexului Carnegie Hall din New York, recitalul cameral „ROOTS“. Conceput în anul care marchează 250 de ani de la Declarația de Independență