Expoziţia „Featuring Kaisersteinbruch – Forme ale realităţii # 2“ la Galeria ICR Viena
În perioada 21-29 noiembrie Galeria ICR Viena prezintă expoziţia „Formele realităţii # 2“/ „Formen der Wirklichkeit # 2“, care reuneşte lucrări realizate de artiştii internaţionali Dacian Andoni (România), Gabriela Culic (România), Dmitri Şibaev (Republica
“Columna mutãtio – LA SPIRALE” a artistei Luminița Țăranu @ Mercato di Traiano – Musei dei Fori Imperiali din Roma
Marți, 28 noiembrie 2017, ora 17:00, la Mercato di Traiano – Musei dei Fori Imperiali din Roma (Via Quattro Novembre 94) va avea loc inaugurarea instalației „Columna mutãtio – LA SPIRALE” a artistei Luminița Țăranu, instalație prezentată în cadrul expoziției Traiano.
Conferința „Teatrul la persoana I, de la monologul neutru la arta asumată” de Octavian Saiu și performance teatral susținut de Nicu Nitai
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Teatrul Karov, vă invită la conferința „Teatrul la persoana I, de la monologul neutru la arta asumată” susținută de criticul de teatru român Octavian Saiu. Programul evenimentului va cuprinde și
Mircea Cărtărescu, turneu literar în Spania
Cu ocazia lansării traducerii în limba spaniolă şi catalană a romanului Solenoid, precum şi a decernării premiului Leteo, în cadrul celei de-a 17-a ediţii care va avea loc anul acesta la Leon, scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la un turneu literar
Aferim! la Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm prezintă premiatul filmul AFERIM! în regia lui Radu Jude, marți, 24 octombrie, începând cu ora 18. 00, la cinematograful Klarabiografen din cadrul Kulturhuset Stadsteatern (casa de cultură a orașului Stockholm). Vizionarea
„Forme fără fond și criticism: Moștenirea controversată a lui Titu Maiorescu”
Joi, 18 octombrie 2017, de la ora 18. 30 , are loc prelegerea în limba germană „Forme fără fond și criticism: Moștenirea controversată a lui Titu Maiorescu” susţinută de dr. Mădălina Diaconu la Institut für Österreichkunde (Hanuschgasse 3, 1010) din Viena.
Expoziţia de pictură şi desen «BLITZ VENEZIANO» a artistului Florian Doru Crihană
Joi, 28 septembrie 2017, la ora 18. 00, în Serra dei Giardini della Biennale, Viale Giuseppe Garibaldi 1254, 30122 Venezia (VE), Italia, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Serviciul Activităţi culturale şi raporturile
Lansarea volumului „Întâlniri cu Augustin Buzura” la sediul Institutului Cultural Român
Joi, 5 octombrie 2017, ora 18. 30, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38, va avea loc lansarea volumului „Întâlniri cu Augustin Buzura”. Evenimentul este organizat în onoarea celui care a fost președintele Institutul Cultural Român.
Expoziție de pictură „Căderea”, la Accademia di Romania de la Roma
Miercuri, 13 septembrie 2017, la orele 18. 30, la Accademia di Romania va avea loc vernisajul expoziției de pictură La caduta / Căderea, expoziție personală a artistei Nadia Ioan. Evenimentul este susținut de Institutul Cultural Român. Expoziția face o paralelă
Simpozionul internațional de artă în Austria: Featuring Kaisersteinbruch #2
Muzeul și Asociația Culturală Kaisersteinbruch /Museums- und Kulturverein Kaisersteinbruch (Muk) organizează în perioada 9-17 septembrie 2017 simpozionul internațional de artă Featuring Kaisersteinbruch #2: Forme ale realităţii. Formatul simpozionului a fost
Teatrul și școlile dunărene se reunesc la Sulina
Întâlnirea de la Sulina din cadrul proiectului Teatrul și școlile dunărene – o strategie dunăreană a reunit reprezentanți din mai multe centre universitare și instituții de cercetare: Academia de Teatru și Film „Athanor” - Passau (Germania), National Academy
Ziua Limbii Române, la Cahul și Bălți
Cu prilejul „Zilei Limbii Române”, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, organizează în Republica Moldova, un amplu program cultural, la Cahul și Bălți. Astfel, în perioada 21-27 august 2017, va avea loc la Bălți,