Excepționala biodiversitate a României, celebrată la Londra ca parte a programului aniversar al Centenarului Marii Uniri
„Grădina Marii Uniri”, o inițiativă multidisciplinară inedită inclusă în programul Institutului Cultural Român de celebrare a Centenarului Marii Uniri conceput și derulat de ICR Londra și partenerii săi, pune în valoare bogăția și unicitatea patrimoniului
„Creativitatea este resursa care va conduce mai departe omenirea, în secolul XXI” – John Newbigin
„Creativitatea este resursa care va conduce mai departe omenirea, în secolul XXI”, a declarat John Newbigin, în cadrul conferinței organizate de ICR şi Sapienza, la Roma. Institutul Cultural Român și prestigioasa Universitate La Sapienza, cea mai mare si cea
Simpozionul „Confesiuni balcanice” desfășurat la ICR
Institutul Cultural Român, cu participarea revistei „Balcanii și Europa”, publicaţie distinsă de Academia Română, a organizat un eveniment deosebit, dedicat relațiilor culturale româno-turce. Sala mare a Institutului Cultural Român s-a dovedit neîncăpătoare
Ediția a zecea a atelierului de traduceri la ICR Stockholm
Ediţia din acest an a atelierului de traduceri organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm, în parteneriat cu Direcția Centrul Cărții din cadrul Institutului Cultural Român, are loc în perioada 15-21 mai 2018, în capitala suedeză, cu participarea
Festivalul Filmului European îi invită pe cinefilii din Tîrgu Mureș să ia pulsul Europei
În Anul Centenarului și în Anul european al patrimoniului cultural, Festivalul Filmului European revine în Tîrgu Mureș, unde sunt programate proiecții între 18 și 20 mai, la Cinematograful ARTA. Accesul la proiecții este gratuit. Ediția 22. FFE din Tîrgu Mureș
Istoricul de artă Alina Șerban prezintă publicațiile românești la celebrul Tate Modern din Londra
La finalul acestei săptămâni, pe 18 mai 2018, muzeul de artă contemporană Tate Modern găzduiește unul dintre cele mai mari târguri de publicații de artă din Marea Britanie, Offprint London. Aflat la cea de-a patra ediţie și reunind un număr de peste 140 de
Pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, Festivalul Filmului European ia pulsul Europei
În Anul Centenarului și în Anul european al patrimoniului cultural, Festivalul Filmului European ajunge pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, unde va poposi timp de trei zile, între 18 și 20 mai, la Cinema Geo Saizescu. Accesul la proiecții este gratuit. Ediția
Recomandări: Expoziția “Manifest” a artistului Mihai Ţopescu, la Palatul Mogoşoaia
Expoziţia artistului Mihai Ţopescu, organizată de Primăria Capitalei și de Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești“ are loc în perioada 28 aprilie – 17 mai 2018, la Galeria Cuhnie a Palatului Mogoşoaia. Prima parte a proiectului s-a născut în satul
Ziua Europei aduce o serie de evenimente culturale marca ICR Istanbul
În perioada 4 - 12 mai 2018, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul celebrează Ziua Europei prin intermediul unora dintre cele mai frumoase domenii ale artei: literatură și muzică veche românească. Astfel, ICR Istanbul continuă colaborarea
Bălănescu Quartet în premieră la Istanbul
Concert extraordinar susținut de ICR Istanbul și Akbank Sanat. Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul anunță un concert jazz extraordinar, care va fi organizat în ziua de 9 mai 2018, ora 20. 00, în cadrul stagiunii de concerte a Centrului
Prelegere susținută de artista Elana Katz în cadrul seriei de întâlniri „DIALOGOS”
Al doilea eveniment din seria de întâlniri „Dialogos”, demarată de Institutul Cultural Român din Berlin, are loc pe data de 8 mai 2018, orele 19. 00, și o are ca invitată pe artista Elana Katz. Artista
Marele regizor Lucian Pintilie, distins de ICR la Gala de lansare a Festivalului Filmului European
Reputatul regizor Lucian Pintilie a fost premiat de Institutul Cultural Român pentru excepționala activitate de promovare a culturii române, în cadrul Galei de lansare a Festivalului Filmului European desfășurată luni seara la Teatrul Național București, eveniment