„Orhideele României“ – expoziție și prelegeri susținute de cercetătoarea Nora De Angelli la Royal Horticultural Society Orchid Show și la ICR Londra
Institutul Cultural Român de la Londra continuă seria proiectelor dedicate patrimoniului natural al României cu un amplu demers expozițional și educațional, „Orhideele României“, reunind cercetarea științifică, fotografia de natură și dialogul public,
România la Târgul de Carte de la Londra 2026: Romanian Literature, Foreign Address
În perioada 10-12 martie, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și Institutul Cultural Român din Londra, organizează participarea României la Târgul de carte de la Londra (London Book Fair), unul dintre cele mai mari evenimente din lume dedicate
Recital de pian în cadrul Youth International Musical Performance Meeting 2026, ediția a III-a, Roma
Joi, 12 martie 2026, ora 18:30, Accademia di Romania din Roma, în colaborare cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și Asociația Arta Clasică propune un memorabil recital de pian în cadrul celei de-a treia ediții a proiectului Youth International
Recital al pianistului Andrei Gologan, organizat de ICR Londra în cadrul „International Piano in the Elms“
Institutul Cultural Român de la Londra organizează vineri, 13 martie 2026, de la ora 19:30, la World Heart Beat Embassy Gardens, recitalul „An Evening of Piano Music with Andrei Gologan“, prezentat în parteneriat cu World Heart Beat, în cadrul inițiativei „International
Documentarul „O țară în 5 portrete“ deschide programul „KinoBox: Rumänien“ la ICR Viena
Institutul Cultural Român de la Viena, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria, inaugurează vineri, 20 martie 2026, proiectul cultural „KinoBox: Rumänien“, dedicat promovării cinematografiei românești contemporane, constând într-o serie
Patrick Cierpka și Filip Zorzor „Do The Right Light” la Galeria Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin anunță deschiderea expoziției Do The Right Light. În căutarea unui nou limbaj pictural: „Komorebi” și „Lichtzwang” în dialog, care aduce pentru public universurile vizuale ale artiștilor Patrick
Cineaști români la cea de-a 32-a ediție a IFSAK International Short Film Festival
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” sprijină participarea cineaștilor români la cea de-a XXXII-a ediție a IFSAK International Short Film Festival, care se desfășoară în perioada 11–15 martie 2026, la Sahne Pulchérie, Istanbul. România este prezentă
„Volarism. Avanguardia senza confini”, vernisaj de artă contemporană la Veneţia
Expoziţia de artă contemporană „Volarism. Avanguardia senza confini” semnată de grupul omonim de artiști și curatoriată de Marius Tiţa va fi deschisă publicului în perioada 10 – 22 martie 2026, în Galeria Institutului Român de Cultură şi Cercetare
Filmul „The Secret of Pin-Up Island”, r. Alecs Năstoiu, proiectat la Stockholm în cadrul Lunii Francofoniei în Suedia
Filmul The Secret of Pin-Up Island/Secretul insulei Pin-Up, r. Alecs Năstoiu, va fi proiectat în cadrul programului Lunii Francofoniei în Suedia, în data de 17 martie 2026, de la ora 18. 00, la sala Zita 1 a cinematografului Zita, unul dintre cele mai cunoscute
Regizorul Matei Branea participă la Festivalul de animație MONSTRA cu sprijinul ICR Lisabona
Institutul Cultural Român de la Lisabona continuă colaborarea tradițională cu Festivalul MONSTRA, desfășurat în perioada 12-22 martie 2026, ajuns la cea de-a XXV-a ediție. Anul acesta, Institutul Cultural Român din Lisabona susține prezența regizorului Matei
Mircea Cărtărescu în dialog cu Marian Ochoa de Eribe: eveniment ICR la Librăria Humanitas Cișmigiu
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și în parteneriat cu Editura Humanitas, organizează marți, 10 martie, la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu, evenimentul „Povestea mea de dragoste cu literatura”, la care sunt invitați scriitorul Mircea
Institutul Cultural Român, partener al programului „BARBA 90” organizat de Teatrul Grivița 53, dedicat lui Eugenio Barba
Institutul Cultural Român sprijină desfășurarea Programului microstagiunii BARBA 90, deschizând astfel programul internațional „Personalități iconice” al Teatrului Grivița 53, printr-un eveniment dedicat uneia dintre figurile esențiale ale teatrului mondial,