Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, ediţia I
Teatrul Naţional din Cluj-Napoca organizează, în perioada 7-9 octombrie 2011, ediţia inaugurală a ÎNTÂLNIRILOR INTERNAŢIONALE DE LA CLUJ, o nouă iniţiativă a Teatrului Naţional din Cluj, care are drept scop promovarea dialogului internaţional prin teatru, diseminarea
Influența și puterea literaturii române remarcate în Spania
Prezența României ca invitat de onoare la actuala ediție a Târgului Internațional de Carte LIBER, desfășurat la Madrid în perioada 5-7 octombrie 2011, este salutată într-un articol semnat în cotidianul spaniol El Pais de scriitorul și publicistul Ignacio Vidal-Folch.
Institutul Cultural Român la Strada de C’Arte
Institutul Cultural Român participă, în perioada 17-24 septembrie 2011, la Strada de C'Arte, eveniment organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I și 360 Revolution. Mini-oraşul cultural se va întinde în perimetrul descris de bulevardul C. A. Rosetti
LANSARE DE CARTE / Carnetele lui Henry de Montherlant, traduse în limba română
Vineri, 23 septembrie 2011, ora 19. 00, la Biblioteca Centrală Universitară - corp Boema va avea loc lansarea volumului Carnete / Joacă-te cu această ţărână / Cu toate focurile stinse de Henry de Montherlant. Va lua cuvântul domnul Horia-Roman Patapievici, preşedintele
Stindardul liturgic al lui Ștefan cel Mare, la Chișinău
În perioada 27 august – 10 septembrie 2011, broderia liturgică bizantină cunoscută sub denumirea de „Steagul lui Ştefan cel Mare va fi expusă la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei din Chişinău, aducând astfel în atenţia publicului o piesă
ICR, partener al Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL
Institutul Cultural Român este partener al Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, ajuns la cea de a VIII-a ediţie , care va avea loc în perioada 8-14 august 2011 la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. The Tree of Life, cel mai recent film in regia
Universitatea de Vară de restaurare de monumente şi situri, Bucium, jud. Alba
În perioada 17-27 iulie 2011, în comuna Bucium, jud. Alba, se desfăşoară prima ediţie a Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri – Programul „Restaurare Şcoala Veche şi Repertoriul patrimoniului rural BUCIUM. Proiectul este coordonat de
ICR, partener al Festivalului Internaţional de Jazz de la Gărâna
Fundația Culturală Jazz Banat în colaborare cu TVR 2 organizează, în perioada 21-24 iulie 2011, cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz de la Gărâna, manifestare culturală de tradiție din zona Banatului. Institutul Cultural Român este şi în
Drumul modei: dialog peste graniţe – rezidență în România
Proiectul Drumul modei: dialog peste graniţe continuă în această vară cu rezidenţele în Europa pentru creatorii de modă armeni participanţi la proiect, care vor colabora cu partenerii lor europeni în vederea conceperii şi dezvoltării colecţiei couture a proiectului.
Concurs Arta la mansardă: sesiunea a doua a rezidenţei Attic Arts 2011
Institutul Cultural Român de la Londra lansează a doua sesiune a concursului pentru programul de rezidenţă Attic Arts 2011, adresat cetăţenilor români şi cetăţenilor din Republica Moldova care desfăşoară proiecte în următoarele domenii: literatură, arte
EDITURA ICR: Henry de Montherlant - Carnete / Joacă-te cu această ţărână / Cu toate focurile stinse
Carnete (1930 - 1944) Traducere din limba franceză de Ion Creţu Joacă-te cu această ţărână Carnete (1958-1964) Traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari Cu toate focurile stinse Carnete 1965, 1966, 1967 Carnete fără dată Carmete 1972 Traducere din
Institutul Cultural Român, partener tradiţional al Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“
Uniunea Scriitorilor din România organizează, în perioada 9-13 iunie 2011, a X-a ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură, care va avea loc la Neptun şi Mangalia. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului