ICR Berlin și Neue Nationalgalerie continuă seria de conferințe dedicate retrospectivei „Brâncuși”
Prof. dr. Alexandra Croitoru susține conferința „The Myth of Brâncuși: Art, Identity, and the Politics of Representation” la Berlin Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, în parteneriat cu Neue Nationalgalerie, continuă programul
Întâlniri cu scriitorul Cătălin Pavel, la Paris, cu ocazia lansării ediției în limba franceză a volumului „Animalele care ne fac oameni“
Institutul Cultural Român de la Paris invită publicul la trei întâlniri excepționale cu autorul Cătălin Pavel, cu ocazia apariției ediției în limba franceză a volumului Animalele care ne fac oameni. Blană, cozi și pene în arheologie, la editura Flammarion,
SoNoRo Interferențe ajunge pentru prima dată la Arad, cu sprijinul Institutului Cultural Român
Programul educațional SoNoRo Interferențe, unul dintre cele mai importante proiecte dedicate formării tinerilor muzicieni, își sărbătorește cea de-a 20-a ediție printr-o premieră: organizarea unui workshop la Arad, în perioada 8–14 iunie 2026, la Casa Pianului
Atelierul „Casting Europe: Film, Théâtre & Casting Lab”, cu Domnica Cîrciumaru, la ICR Paris
Timp de două zile, în perioada 5-6 iunie 2026, cincisprezece actori români stabiliți în Franța participă la atelierul „Casting Europe: Film, Théâtre & Casting Lab”, conceput pentru a încuraja colaborările în domeniile teatrului, filmului și televiziunii
Colocviul interdisciplinar „Real și fantastic în literatura lui Mircea Eliade” la Roma
Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Universitatea din București – Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, împreună cu Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” al Academiei Române, cu participarea Editurilor Jaca Book,
„Pop-up Rumunia” la Varșovia: întâlnire cu Irina Trocan și proiecția filmului „S-a furat o bombă”
Institutul Cultural Român de la Varșovia, împreună cu Filmoteca Națională – Institutul Audiovizual (FINA), organizează duminică, 7 iunie 2026, de la ora 18:00, la Cinematograful Iluzjon din capitala Poloniei, o întâlnire cu criticul de film Irina Trocan, dedicată
Romanian Chamber Orchestra aduce excelența românească la Festivalul Internațional de Muzică Leoš Janáček de la Ostrava
Institutul Cultural Român de la Praga susține participarea Romanian Chamber Orchestra la Festivalul Internațional de Muzică Leoš Janáček de la Ostrava, pe data de 5 iunie 2026, de la ora 19:00, la Sala Națională, Frýdek-Místek. Sub bagheta dirijorului
Turnirul de Poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din România, la ediția a XV-a
Institutul Cultural Român sprijină desfășurarea celei de-a XV-a ediții a Turnirului de Poezie, eveniment organizat de Uniunea Scriitorilor din România în perioada 5–12 iunie 2026, la Platamonas, în Grecia. Proiectul contribuie la promovarea poeziei române contemporane
„Sonorități și peisaje din Mureș” la Budapesta
Institutul Cultural Român de la Budapesta și Asociația Iunona, în parteneriat cu Ambasada României în Ungaria și Visit Mureș, au organizat proiectul cultural „Sonorități și peisaje din Mureș”, în data de 28 mai 2026, în grădina Institutului Cultural Român
Scriitorul Andrei Gogu, la Festivalul de la Chambéry, cu romanul „Tatăl meu care ești pe pământ“
Scriitorul Andrei Gogu a participat, în perioada 27-31 mai 2026, la cea de-a 39-a ediție a Festivalului de la Chambéry, intitulat Lectures Plurielles-Festival du premier roman de Chambéry, numărându-se printre laureații acestei ediții pentru romanul Tatăl meu
Ediție specială din seria „Yiddishkeit” dedicată Zilei Limbii și Teatrului Idiș
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Leyvik House din Tel Aviv și Asociația Scriitorilor și Jurnaliștilor de Limbă Idiș din Israel, continuă seria de evenimente dedicate culturii idiș și intitulată „Yiddishkeit”, printr-o ediție
„Running Man“: artistul Daniel Bălănescu expune la sediul ICR Londra și la Britannia Row Gallery
Institutul Cultural Român de la Londra găzduiește, în perioada 5 iunie – 10 iulie 2026, în Galeria „Constantin Brâncuși” de la sediul său din Belgrave Square, expoziția „Running Man“, o retrospectivă dedicată artistului vizual româno-britanic Daniel