Lansarea romanului "Vizuina" de Norman Manea în traducere cehă şi alte noutăţi din literatura română
ICR Praga, în parteneriat cu Asociaţia Cehia-România şi Catedra de Românistică a Universităţii Caroline, organizează, în Anticariatul subteran (Podzemní Antikvariát, Hybernská 22, 110 00 Praha 1) librărie din centrul Pragăi cu o foarte frumoasă arhitectură
Sabina Balan - Sfaturi IKEA de organizare a vieţii
Prezentare Sabina BalanMă numesc Sabina Balan şi m-am născut acum 20 de ani într-un orăşel de provincie din nordul României, la Botoşani, acolo unde mi-am petrecut primii 18 ani de viaţă. Mi-am petrecut destul de mult timp într-un apartament de bloc, în faţa
Împărații Constantin și Elena – semnificația istorică a creștinizării Europei
Pe 21 mai tradiția, atât cea ortodoxă cât și cea populară, îi cinstește pe împărații Constantin și Elena (mama sa). Să ne amintim însă începuturile acestei sărbători, aproape pierdute în negura timpului. Împăratul Constantin a fost primul împărat al
Noaptea literaturii 2014 - Republica Cehă și Republica Slovacă
Noaptea literaturii este un eveniment organizat de EUNIC Cehia şi Slovacia și coordonat de Rețeaua Centrelor Cehe. În data de 14 mai 2014, Noaptea literaturii se va desfășura în 24 de orașe din Republica Cehă, în Bratislava (Republica Slovacă), dar și în alte
Serie de conferințe pe teme de interes comun româno-slovace
ICR Praga, în parteneriat cu Asociația de prietenie slovaco-română și Catedra de limba română a Universității Comenius din Bratislava, organizează o serie de 3 conferințe lunare (tematice, publice), în perioada 11 martie – 6 mai 2014, fiecare având un invitat
Ziua Europei 2014
Ziua Europei 201429 aprilie, orele 16:00 - 21:00 și 30 aprilie, orele 14:00 – 21:00Insula Střelecký ostrov, Praha 1 – Staré městoICR Praga va participa, alături de Ambasada României în Cehia, la festivalul în aer liber organizat în insula Střelecký ostrov,
Cristian Boricean - Cum să dispari complet?
Prezentare Cristian BoriceanM-am născut în urmă cu treizeci şi doi de ani în Târgu-Jiu, un orășel cochet din sudul țării. Am studiat Filosofia la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și în prezent urmez cursurile Masteratului de Științe Politice la SNSPA
Expoziție comună româno-ceho-slovaco-austriacă
ICR Praga organizează, la sediu, în preajma aniversării Zilei Europei, sub patronajul E. S. Daniela Gîtman, ambasador al României la Praga, şi în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în Republica Cehă (amintim că anul acesta se împlinesc 10 ani de la
Expoziţie de fotografie „Danube, a flowline” - Pavel Hroch (etapa a II-a)
ICR Praga organizează, la sediu, în data de 19 martie 2014, orele 18:30, vernisajul expoziţiei de fotografie intitulate Danube, a flowline, a artistului vizual Pavel Hroch, realizată în urma documentării prilejuite de obținerea grantului Europa, oferit de ICR jurnaliştilor
Din atelierul de creaţie al româniştilor praghezi
ICR Praga, în parteneriat cu Asociația Cehia-România şi Universitatea Carolină din Praga organizează, la sediu, în data de 15 aprilie 2014, orele 18:00, proiectul intitulat Din atelierul de creaţie a româniştilor praghezi. Studiile Româneşti reprezintă una dintre
Reprezentaţii româneşti la teatrul Alfred ve dvoře din Praga
ICR Praga va organiza, în perioada 8 – 10 aprilie 2014, în parteneriat cu teatrul Alfred ve dvoře, un festival românesc cu spectacole de dans conceptual (de puternică vizibilitate, de altfel, certificat de succesul spectacolului Mădălinei Dan şi al Mihaelei Dancs,
PQ 2015 - simpozion Curatorierea spațiului
2 – 4 aprilie 2014Colloredo-Mansfeld Palace,Karlova 2, Prague – Old Town4 aprilie orele 09:00-10:00, prezentările susținute de reprezentanții României:- Cenean Ştefania: UNATC – rampă de lansare pentru viitorii scenografi profesionişti;- Stănoiu Cristian: Jocul