Noaptea literaturii

1 Feb 2013

Programe-cadru pentru strategia institutelor culturale românești din străinătate

Prin acțiunile pe care le întreprinde, Institutul Cultural Român se află la acest început de an într-un intens și necesar proces de recredibilizare, după o perioadă în care criticile la adresa stării și a conducerii ICR din anii 2008-2012 s-au extins în societate.

3 Oct 2012

Întâlnire a clusterului EUNIC Bucureşti

Miercuri, 3 octombrie 2012, a avut loc şedinţa de lucru a clusterului EUNIC Bucureşti, prilej cu care Institutul Cultural Român şi-a reconfirmat prezenţa în cadrul reţelei, atât la nivel de grup local, cât şi la nivelul reţelei globale a institutelor naţionale

30 May 2012

Noaptea Literaturii Europene la București

Pe 30 mai, am citit până la miezul nopţii! Zece institute culturale au făcut o selecţie de literatură tradusă din nouă limbi şi publicată în română şi au invitat autori, actori, personalităţi media, care timp de trei ore ne vor purta paşii în fascinantul

1 Jul 2009

Responsabili români în Uniunea Europeană a Institutelor Culturale Naţionale

Dan Mircea Duţă, directorul Institutului Cultural Român de la Praga, a fost reales preşedinte al EUNIC Cluster Prague, pentru un mandat de un an. EUNIC Cluster Prague este parte a Uniunii Europene a Institutelor Culturale Naţionale (EUNIC), organizaţie internaţională

26 Nov 2008

Viena citeşte România – Noaptea literaturii române

22 noiembrie În încheierea Târgului de Carte Viena, ICR Viena a organizat la sediu Lunga noapte a literaturii române. În faţa unei audienţe extrem de numeroase, peste 100 de persoane, dr. Gabriel Kohn, moderatorul serii, a prezentat publicului vienez autorii prezenţi:

Seminar sub egida Nopții Literaturii Europene la Târgul de Carte de la Göteborg „Lumea fluidă a cuvintelor“: scriitori și traducători discută despre diversitatea lingvistică

Joi, 26 septembrie 2013, în cadrul Târgului de Carte de la Göteborg, între orele 14. 00 și 14. 45, va avea loc seminarul Fluid world of words – minority languages in globalized literature. Evenimentul reunește scriitori și traducători din Republica Cehă, Irlanda,