Sprijin românesc pentru societatea civilă şi pentru actorii culturali din lumea arabă
Reprezentanţi ai României vor participa alături de reprezentanți ai societății civile şi actori culturali din ţările arabe, în perioada 13-15 mai 2012, la Forumul euro-mediteranean privind industriile creative şi societatea, organizat la Marea Moartă, în Iordania,
Muzicieni români în Orchestra Europeană de Tineret
În urma audiţiilor de la Bucureşti din februarie 2012, patru muzicieni români au fost selectaţi ca membri în Orchestra Europeană de Tineret – Adrian Dima (vioară), Ciprian Ștefan Oravet (vioară), Ana Popescu-Deutsch (vioară) şi Andrei Mihăilescu (contrabas)
Vizita președintelui Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, la Vatican
Preşedintele Institutului Cultural Român, domnul Horia-Roman Patapievici s-a aflat, în perioada 4-8 mai 2012, în vizită la Sfântul Scaun. Programul vizitei a cuprins întâlniri cu Eminenţa Sa Cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru
Concurs pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la Expoziţia Internaţională de Arhitectură - la Biennale di Venezia 2012
Concurs naţional pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 13-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură - la Biennale di Venezia Regulament de organizare I. Dispoziţii generale 1. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional,
România la Târgul Internațional de Carte de la Londra – London Book Fair 2012
România va fi prezentă la ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte de la Londra, în perioada 16-18 aprilie 2012, cu un stand național organizat, pentru al cincilea an consecutiv, de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții. La stand
România la Salonul Internațional de Carte de la Paris / Salon du Livre 2012
În perioada 16-19 martie 2012 se desfășoară la Paris cea de a XXXII-a ediție a Salonului Internațional de Carte – Salon du Livre, cel mai amplu eveniment al pieţei editoriale din Franţa, care reunește anual peste o mie de expozanți. La standul României, organizat
Filmul Reconstituirea, propus pentru lista de achiziţii a MoMA
Laurence Kardish, curatorul şef al departamentului de film de la Museum of Modern Art din New York, şi-a anunţat intenţia de a propune achiziţionarea filmului Reconstituirea pentru colecţia permanentă a muzeului, în urma succesului de public şi de presă al primelor
ICR Berlin susţine prezenţele româneşti la BERLINALE 2012
Una dintre cele mai importante competiţii de producţii de film din întreaga lume, Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ajuns la ediţia a LXI-a, se desfăşoară anul acesta în perioada 9-19 februarie. Ca în fiecare an, ICR Berlin sprijină participarea
Ana Ularu- selecționată în programul Shooting Stars
Ana Ularu este unul dintre cei zece actori europeni selecţionaţi în programul Shooting Stars, ce are loc în perioada 11 - 13 februarie 2012, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Ajuns la a 15-a ediție, programul Shooting Stars este organizat
Audiţii pentru Orchestra Europeană de Tineret (EUYO)
O șansă unică pentru tinerii muzicieni români Preselecţie: 10 februarie 2012 ARTEXIM şi Institutul Cultural Român invită tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani să participe la selecţia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret
Fostering Artistic Practices 2012 - concurs de proiecte în domeniul artelor vizuale
„Fostering Artistic Practices – concurs de proiecte în domeniul artelor vizuale pentru anul 2012 la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi la Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir de la Istanbul Institutul Român
Seară de film Anim'est, dedicată scurtmetrajelor româneşti de animaţie
Animația românească ocupă, sub genericul Anim'est, ecranul primei seri de film de la Institutul Cultural Român din acest an. Joi, 26 ianuarie 2012, de la ora 18. 00, la sediul ICR (Aleea Alexandru 38), vor fi proiectate cele mai reușite 20 de scurtmetraje autohtone