Centenarul Marii Uniri prezintă mari personalități ale României. Primul român în Cosmos sosește la Istanbul
Dumitru Prunariu este oaspete de onoare al Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul. Sâmbătă, 26 mai 2018, de la ora 15. 00, publicul turc îl va cunoaște pe Primul român în Cosmos, în cadrul unei conferințe extraordinare organizată în
Scriitorul portughez António Lobo Antunes, premiat în deschiderea Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti
„Cred că Dumnezeu există! Dacă Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea sa, atunci dovada este că l-a creat pe Brâncuși!” – António Lobo Antunes Cel mai important festival al poeziei din România, ajuns la a IX-a ediţie şi organizat în
Art Safari aşază Bucureștiul pe harta marilor capitale europene culturale.
Art Talks, program realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român, găzduiește o serie de întâlniri cu privire la scena artistică pe plan național și internațional. Art Safari este un eveniment cultural unic ca structură, concept și amploare din România.
A murit Lucian Pintilie. „Toate amintirile strigă după mine să nu le uit"
„N-am alte dovezi că am trăit. Restul…Să nu mai spuneți asta niciodată, domnule Pintilie, e un mare păcat. Știu. Restul e un bricabrac. Adică cum bricabrac?Adică un bricabrac, o carte fără un proiect precis, obiecte fără nicio valoare, uzate și demodate,
Ziua Românilor de Pretutindeni la Viena: Metropolitan Kammerorchester Wien în concert la Altes Rathaus
Institutul Cultural Român de la Viena marchează Ziua Românilor de Pretutindeniprintr-un concert prezentat deMetropolitan Kammerorchester Wien sub bagheta dirijorului Ruben Doran, avându-l concert-maestru pe Ion Scripcaru. Evenimentul, organizat în colaborare cu Asociaţia
Marele regizor Lucian Pintilie, distins de ICR la Gala de lansare a Festivalului Filmului European
Reputatul regizor Lucian Pintilie a fost premiat de Institutul Cultural Român pentru excepționala activitate de promovare a culturii române, în cadrul Galei de lansare a Festivalului Filmului European desfășurată luni seara la Teatrul Național București, eveniment
Expo România – Italia, Ediția a VIII-a, 2018
În perioada 5-6 mai 2018, Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice a Institutului Cultural Român organizează, la Teatrul Atlantico din Roma, împreună cu Asociația Românilor
Manifestări culturale realizate cu prilejul Zilei Europei în reprezentanțele ICR
Ziua Europei este sărbătorită la data simbolică de 9 mai, pentru a marca Declarația ministrului de externe francez Robert Schuman din 1950, prin care acesta propunea un plan de cooperare economică între Franța și Germania. Astfel, data de 9 mai reprezintă un
Tenorul George Ionuț Vîrban participă în semifinala prestigiosului Concurs internațional Regina Elisabeta
Institutul Cultural Român Bruxelles anunță participarea tenorului George Ionuț Vîrban în semifinala competiției internaționale de canto a renumitului Concurs Internațional de Muzică „Regina Elisabeta“ (Bruxelles, 1-12 mai 2018). În 1 și 2 mai a. c. ,
Festivalul Internațional SuperCello
În perioada 27 aprilie – 1 mai 2018, Orchestra Română de Tineret, susținută de ICR Beijing, va participa la Festivalul Internațional SuperCello. Cu această ocazie va susține două concerte la Sala de concerte a Centrului de Artă a Bibliotecii Naționale din
Recital de pian Eduard Kunz la Chișinău
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Sala cu Orgă şi Fundaţia Culturală „J. S. Bach”, organizează un recital extraordinar al pianistului de renume mondial Eduard Kunz, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică
EXPO | Florin Stefan - This is not a love song
FLORIN STEFAN This is not a love songExpoziţie deschisă în perioada 10 martie – 28 aprilie 2018 Vernisaj și artist talk în prezenţa lui Florin Stefan sâmbătă 10 martie 2018, orele 15. 00 – 20. 00 Galerie Anne-Sarah Bénichou 45 rue Chapon