Lumina

„Tineri artiști, martori ai viitorului”, la sediul ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), găzduiește, în perioada 1 august – 13 septembrie 2019, expoziția de pictură numită „Tineri artiști, martori ai viitorului”, care este compusă

Balcica Moşescu-Măciucă – Balchik

Lucrarea apărută la Editura ICR este traducerea în limba engleză a remarcabilei monografii semnate de Balcica Moşescu-Măciucă. Mai mult decât un studiu substanțial, volumul oferă și o mărturie personală nutrită de legătura biografică intimă a autoarei cu

La „Révélations Paris”, cinci români arată că meseriile tradiționale devin modernitate

Participarea României, în premieră, la Bienala meseriilor artistice și industriilor creative „Révélations”, care se desfășoară la Grand Palais, Paris, în perioada 23-26 mai 2019, este sprijinită de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu The Institute.

Emil Cioran, pus în lumină la Noaptea cărților deschise de la Madrid

Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor va fi sărbătorită anul acesta de către reprezentanța de la Madrid a ICR, pe 26 aprilie, prin prezentarea celei mai recente traduceri în limba spaniolă din opera lui Emil Cioran, Singurătate și destin, a cărei apariție

Noaptea Cărților Deschise celebrează lectura și drepturile de autor

Pasionații de literatură din întreaga lume sărbătoresc astăzi Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, eveniment organizat de UNESCO cu scopul promovării lecturii, publicării cărților și a drepturilor de autor. Ziua mondială a cărții

Vernisajul expoziției de fotografie semnate de Bogdan Iorga, de Ziua Culturii, la ICR

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Culturii Naționale, Institutul Cultural Român a găzduit vernisajul expoziției de fotografie din portofoliul artistului Bogdan Iorga, care cuprinde imagini arhitectonice din zona rurală și urbană și reprezintă o călătorie iniţiatică

2015

„Tatăl meu, Lucian Blaga. Documentarul despre marele filosof va rula la Astra Film Festival – STIRILE TVR24 septembrie 2015 Puţini români ştiu că Lucian Blaga a fost la un pas de a aduce României în anii '50 un premiu Nobel pentru literatură. Comuniştii

Valeriu Papahagi, Viaţa culturală a aromânilor în secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a celui de-al XIX-lea

Prefaţă, Schiţă biografică şi Postfaţă de Viorel Stănilă Volum editat în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Pentru Valeriu Papahagi (1905/06 – 1983), învăţat romanist, universitar şi diplomat – fiul unuia dintre

Friends

Michel Pastoureau, director at Ecole Pratique des Hautes Etudes, where he teaches the history of western symbolism, has recently published a volume called Famous animals (2008). Until the 1960's, the animal kingdom had been neglected by historians. Now it is an integral

2009

Jurnalul Naţional, 24 noiembrie 2009 Autor: Costin Anghel Cântecul românesc s-a făcut auzit serile trecute în inima Timocului sârbesc, la Bor. România a trimis la fraţii ei mai mici pe unul dintre cei mai de seamă interpreţi ai ţării, pe maestrul Tudor Gheorghe.

From Physiologus To Bestiary: Function And Desideratum

Towards the end of the 12th century, in full maturity of the Romanesque order—and this concordance is purely symptomatic—a new type of book was created: The Bestiary with illuminations, which would have a particular impact and an overwhelming influence among educated

Night Lights Light Nights Of Bucharest

Sometimes glowing colorfully in the dusk air, as doors of museums open up for late visitors, or, some other times, its dark sky flushed by lasers for white nights of entertainment, Bucharest often begins to live and breathe anew after sundown.  White NightsNow that the