Scriitoarea Lavinia Braniște, în turneu literar în Franța și Elveția, cu prilejul lansării ediției în limba franceză a romanului „Camping“
Cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române la Paris și în contextul participării scriitoarei Lavinia Braniște la festivalul Le livre sur les quais de la Morges, în Elveția, Institutul Cultural Român de la Paris, în parteneriat cu Éditions des Syrtes,
Prezentarea volumului „Ultimul blues” de Moshe B. Itzhaki la sediul ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează joi, 20 august 2026, de la ora 18:00, o întâlnire literară dedicată volumului de psalmi „Ultimul blues”, semnat de poetul, traducătorul și profesorul israelian Moshe B. Itzhaki. Volumul a apărut în anul
Programul CANTEMIR // „CLARA – Artă pentru prevenție” – proiect colaborativ multidisciplinar organizat cu sprijinul ICR în România și Republica Moldova
Institutul Cultural Român susține, prin Programul Cantemir 2026, proiectul „CLARA – Artă pentru prevenție” derulat de Asociația Art Mirror din Cluj-Napoca, în parteneriat cu laboratorul de anatomie patologică CLARA. Inițiativa reunește artiști, medici
Programul CANTEMIR // Arhitectură, artă și patrimoniu în proiectul „72hours to Colony” susținut de ICR
Proiectul „72hours to Colony”, cofinanțat de Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir 2026, derulat de West Space Studio în parteneriat cu Facultatea de Urbanism și Arhitectură, a debutat în luna iulie cu o intervenție artistică desfășurată într-un
MNIR și ICR celebrează relația diplomatică și culturală dintre România și SUA printr-o expoziție de mare anvergură la București
În contextul împlinirii a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite ale Americii, Institutul Cultural Român își reafirmă rolul fundamental de promotor al valorilor românești și de facilitator al dialogului intercultural, în calitate de partener
Patrimoniul românesc în imagini elvețiene în expoziția „RomânIA lui Adolphe Auguste Chevallier”, cu sprijinul ICR Bruxelles
Institutul Cultural Român de la Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului și Complexul Muzeal Național Neamț, organizează, în perioada 25 iunie – 7 iulie 2026, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din Luxemburg, expoziția
ICR Madrid prezintă instalația „Laboratorul lui Zubía”, a grupului Zeppelin Design, la Festivalul de Arhitectură și Design Concéntrico
În perioada 18-23 iunie 2026, Logroño, capitala regiunii spaniole La Rioja, va găzdui cea de-a 12 a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico, iar orașul va redeveni un laborator urban, cu peste douăzeci de inițiative răspândite
România la cea de-a 85-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid
În perioada 29 mai –14 iunie 2026, România va fi prezentă cu un stand național și un bogat program de evenimente literare la cea de-a 85-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid, unul dintre cele mai prestigioase evenimente literare din Europa. Prezența
Focus pe România la Salonul de Carte de la Torino în numărul din mai 2026 al revistei „Orizonturi culturale italo-române”
Numărul din mai al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” este în mod tradițional dedicat, în ediţia italiană, celor mai recente traduceri din literatura română publicate în Italia, în vederea prezentării la Standul României
Conferința online „Teama care rămâne: cum se naște trauma”, eveniment organizat de ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează miercuri, 29 aprilie 2026, ora 18. 30, conferința online „Teama care rămâne: cum se naște trauma”, susținută de psihologul și psihoterapeutul Keren Rosner, colaborator constant al televiziunilor, radiourilor
A apărut noul număr al revistei „Orizonturi culturale italo-române”, ediția din aprilie 2026
Numărul 4/aprilie 2026 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide cu prezentarea volumului Cele mai frumoase „Madone” din pictura italiană din secolele XIV–XVI de Otilia Doroteea Borcia (Eikon, 2023), care are un statut aparte
„Blue Notes from Romania”, Berti Barbera și Adalbert Cserkész în concert la Praga
Institutul Cultural Român de la Praga organizează vineri, 24 aprilie, de la ora 19. 00, evenimentul de jazz „Blue Notes from Romania – Berti Barbera și Adalbert Cserkész în concert la Praga”, urmat de prezentarea cărții „Ascultă și dă mai departe!”,