Ana Blandiana, o prezență emblematică la marile evenimente culturale europene de la Madrid, Malaga și Barcelona
Ana Blandiana, câștigătoarea prestigiosului premiu „Princesa de Asturias pentru Litere 2024” și una dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane românești, va fi prezentă, cu sprijinul ICR Madrid, la o serie de evenimente notabile desfășurate în
Institutul Cultural Român lansează programul de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții (CENNAC), lansează un nou program de finanțare pentru promovarea literaturii române în străinătate: ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN,dedicat exclusivediturilor străine interesate să publice în traducere
Jurnalistul Marian Voicu, invitat la „Noaptea Ideilor” în Polonia
Pentru al treilea an consecutiv, Institutul Cultural Român de la Varșovia se alătură festivalului de dezbateri „Noaptea Ideilor”, un proiect-far al rețelei Institutului francez, organizat în peste 100 de filiale pe mapamond. Ediția poloneză, care va avea loc
Șefii institutelor culturale europene s-au reunit la Bruxelles în cadrul Adunării Generale EUNIC pentru a definitiva cadrul strategic 2025-2029
În perioada 12-13 decembrie 2024, a avut loc, la Bruxelles, Adunarea Generală EUNIC, la care au participat reprezentanții celor 39 de organizații membre din toate statele Uniunii Europene, precum și din statele asociate - Ucraina și Marea Britanie. Principalul
Anunț privind organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul ICR
Institutul Cultural Român, cu sediul în București, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, în conformitate cuprevederile H. G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul
Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, marcată de Institutul Cultural Român
România marchează în fiecare an, pe 9 octombrie, Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, introdusă prin Hotărâre a Guvernului în anul 2004. Institutul Cultural Român este parte a inițiativelor naționale în materie, prin calitatea sa de invitat permanent
ANUNȚ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI VACANTE ÎN CADRUL ICR
Institutul Cultural Român, cu sediul în București, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, în conformitate cuprevederile H. G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul
Programul CANTEMIR // SENSITIVE DATA 47.0227 N 28.8353 E - O experiență artistică multisenzorială a datelor despre Chișinău
Studioul de design de interacțiune VERYTHERY SRLorganizează în perioada 8 august – 1 septembrie 2024 expoziția Sensitive Data 47. 0227 N 28. 8353. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 8 august, ora 16:00 la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Aceasta explorează
ANUNȚ privind desfășurarea examenului de testare profesională organizat pentru personalul contractual din cadrul Institutul Cultural Român ale căror funcții au fost supuse reorganizării
Institutul Cultural Român, cu sediul în București, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, în conformitate cuprevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, precum şi cu prevederile
ANUNȚ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA UNUI POST VACANT ÎN CADRUL ICR
Institutul Cultural Român, cu sediul în București, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, în conformitate cuprevederile H. G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar
BRÂNCUȘI. Expoziție-eveniment la Centre Pompidou din Paris
Cea mai importantă retrospectivă dedicată operei lui Constantin Brâncuși în Franța, un omagiu adus părintelui sculpturii moderne, este organizată de celebrul muzeu de artă modernă Centre Pompidou din Paris, în parteneriat instituțional cu Institutul Cultural
ANUNȚ privind organizarea examenului de promovare în grad profesional a personalului contractual de execuție din cadrul Institutului Cultural Român
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN cu sediul în București, Aleea Alexandru, nr. 38, Sector 1, organizează examen de promovare în grad profesional a personalului contractual din cadrul instituţiei, conform prevederilor: - Hotărârii Guvernului nr. 1. 336/2022 pentru