Turneul artistului Sergiu Cioiu în Israel
În perioada 10-13 octombrie 2018 au avut loc, în Israel, trei concerte inspirate din operele compozitorului evreu din România, Alexandru Mandy, în interpretarea lui Sergiu Cioiu, acompaniat de Vlad Creţu şi Cătălin Ene. Turneul a fost organizat de Compartimentul
Recitalul de poezie românească „Treptele Unirii” în interpretarea actorului Emil Boroghină la Ierusalim
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va prezenta, în data de 7 octombrie 2018, ora 11:00, recitalul de poezie românească „Treptele Unirii”, în interpretarea actorului Emil Boroghină, director al Festivalului Internațional Shakespeare și președinte al
MARIA, REGINA SOLDAT - serie de evenimente dedicate personalității Reginei Maria și rolului său în Primul Război Mondial
În vederea marcării Centenarului Marii Unirii, Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin organizează la sediul său trei evenimente dedicate personalității Reginei Maria. 6 septembrie, ora 19. 00│ Galeria ICR Berlin / Expoziția fotografica
„Decarul” poetic românesc în proiectul Polifonic, dedicat CENTENARULUI Marii Uniri, la #BrusselsPoetryFest
Institutul Cultural Român Bruxelles prezintă proiectul multidisciplinar Polifonic – poezie, animație și muzică, sâmbătă, 8 septembrie, în cadrul festivalului internațional de poezie contemporană experimentală #BrusselsPoetryFest. Spectacolul va avea
Liliana Ţuroiu: Pentru ICR, cultura este genul proxim, iar diplomaţia - diferenţa specifică
Valorile culturale reprezintă un instrument strategic şi un element constitutiv pentru diplomaţia românească, a declarat luni, 27 august, preşedintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Ţuroiu, în prima zi a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
Lista proiectelor organizate de reprezentanțele ICR din străinătate în luna IULIE 2018
Institutul Cultural Român de la Beijing 27-31 iulie, 1-2 august / Corul Allegretto în turneu în China. 19 iulie / România prezentată tinerilor chinezi în Anul Centenarului Marii Uniri - Elevii Colegiului Fengling. 25 iulie / Două ore în
Desant cinematografic românesc la Vila do Conde
Continuând excelentul şi îndelungatul parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Lisabona, organizatorii festivalului de scurtmetraj Curtas do Vila do Conde au programat în acest an o consistentă selecție din cinematografia românească recentă, la alcătuirea
Tenorul Vlad Alexandru Robu și pianista Iulia Marin în concert la Londra
Impunătoarea biserică din centrul Londrei, din emblematicul Trafalgar Square, a găzduit vineri, 20 iulie 2018, un recital susținut de tenorul Vlad Alexandru Robu și de pianista Iulia Marin. Concertul face parte din Seria Românească, organizată de ICR Londra fără
Trei ani de la inaugurarea ICR Beijing
În data de 14 iulie 2018, s-au împlinit trei ani de la inaugurarea ICR Beijing, cea mai recentă reprezentanță a Institutului Cultural Român înființată, singura din Asia. Cu acest prilej, pe rețelele de socializare am primit nenumărate felicitări – dovezi
Beijing: Ia, element central al portului popular românesc, de Centenarul Marii Uniri
În data de 18 iunie 2018, a avut loc vernisajul expoziției „Ia, element central al portului popular românesc, de Centenarul Marii Uniri”, eveniment organizat de Institutul Cultural Român de la Beijing, cu ocazia Zilei Iei, sărbătorită în fiecare an, în data
Festivalul Internaţional de Benzi Desenate de la Sibiu
În perioada 8-10 iunie 2018, Biroul EUNIC al Institutului Cultural Român a susținut participarea în cadrul a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Benzi Desenate de la Sibiu. La propunerea organizatorilor, expoziția românească de bandă desenată prezentă
Ediția a zecea a atelierului de traduceri la ICR Stockholm
Ediţia din acest an a atelierului de traduceri organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm, în parteneriat cu Direcția Centrul Cărții din cadrul Institutului Cultural Român, are loc în perioada 15-21 mai 2018, în capitala suedeză, cu participarea