Turneu de muzică electronică în Japonia, susținut de ICR Tokyo și Night Defined Recordings
Casa de discuri Night Defined Recordings, în parteneriat cu Institutul Cultural Român Tokyo, OST Music Fonds – Austrian Music Experts, Bundesministerium für Wohnen, Kunst, Kultur, Medien und Sport și Forumul Austriac – Japonia, organizează Turneul Night Defined
Varujan Vosganian va participa, alături de alți scriitori și traducători, la Conferința Borders de la Universitatea din Helsinki
ICR Stockholm organizează, în perioada 5-6 mai, o conferință academică dedicată limbii, culturii și literaturii române, care va avea loc la Universitatea din Helsinki și la Casa Textului Literar din Helsinki, Finlanda. Invitați vor fi scriitorul Varujan Vosganian,
Prezențe culturale românești pe glob în Luna Francofoniei, cu sprijinul ICR
În fiecare an, la 20 martie, de Ziua Internațională a Francofoniei, România – din 1993 stat membru cu drepturi depline a comunității statelor și guvernelor având în comun limba franceză – participă la evenimentele organizate în lume pentru marcarea acestei
Două documentare din România, la Festivalului DocPoint de la Helsinki
ICR Stockholm sprijină prezența a două documentare românești în cadrul festivalului DocPoint – Festivalul de Film Documentar din Helsinki. Ajuns la cea de-a 24-a ediție, festivalul este unul dintre cele mai mari evenimente dedicate filmului documentar din țările
,,Jacques Hérold - O călătorie”, lansare de carte și prelegeri la Bruxelles
Institutul Cultural Român din Bruxelles și Ambasada României în Regatul Belgiei au organizat, în 15 octombrie 2024, la Reședința Ambasadorului, lansarea volumului ,,Jacques Hérold în ediții bibliofile: O călătorie”, publicat în 2023, în coordonarea autoarelor
„Suprarealismul: Jacques Hérold - O călătorieˮ, lansare de carte și prelegerila Bruxelles
ICR Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Belgiei, organizează proiectul„Suprarealismul: Jacques Hérold - O călătorie”, care se înscrie în seria de evenimente de celebrare a acestui curent artistic revoluționar, anul 2024 marcând 100
Peste 50 de evenimente organizate în străinătate cu sprijinul Institutului Cultural Român, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei
Cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei (ZIF), Institutul Cultural Român (ICR) organizează și sprijină evenimente menite să consolideze legăturile culturale între România și celelalte țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).
Galeria Ivan, prezentă la SPARK Art Fair Vienna, cu sprijinul ICR
Institutul Cultual Român de la Viena continuă parteneriatul cu târgul de artă contemporană SPARK Art Fair Vienna, susținând, pentru ediția din 2024, participarea Galeriei Ivan cu artiștii Gavril Pop și Cristina David. Gavril Pop a fost selectat în
Concert de Gală dedicat Francofoniei în Helsinki
Cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, Institutul Francez la Helsinki, în parteneriat cu Ambasada României la Helsinki și Institutul Cultural Român prin Direcția Relații Internaționale, organizează Concertul de Gală susținut de Orchestra de Cameră
Expoziție dedicată lui Horia Bernea, vernisată la galeria Kohta din Helsinki cu sprijinul ICR Stockholm
Expoziția retrospectivă „Horia Bernea: Pictor al demodernității” va fi găzduită la Helsinki, în perioada 10 august-1 octombrie 2023, de cunoscuta galerie de artă finlandeză Kohta. Vernisajul va avea loc în capitala finlandeză în data de 9 august, de la
Programul CANTEMIR // Grupul E T A J artist-run space traversează pentru prima dată Oceanul, în căutarea visului american
Călătoria-performance „iMigrate. The Biology of Transitionˮ documentează, din multiple perspective artistice, drumul migranților români spre Țara Făgăduinței. Într-un road-residency spre America, Mircea Modreanu, Ilina Schileru, Lucian Sandu Milea și Răzvan
Iulia Ghiță expune în cadrul proiectului de artă performativă și vizuală BEDS Turku din Finlanda
Artista Iulia Ghiță participă la cea de-a doua ediție a proiectului de artă performativă și vizuală BEDS, care va avea loc în perioada 5-11 iunie 2023, în orașul Turku, și care se va desfășura în trei locații: Teatrul Barker, Teatrul Tehdas, Galeria