Poetul Dinu Flămând în dialog cu Victoria Guerrero Peirano la Hay Festival Arequipa, Peru
Institutul Cultural Român prin Direcția Relații Internaționale sprijină participarea poetului Dinu Flămând la cea de-a 10-a ediție a Hay Festival Arequipa, care va avea loc între 7 și 10 noiembrie, cu un program cultural și literat variat. Duminică,
Mircea Cărtărescu se reîntâlnește cu cititorii săi new-yorkezi, într-un eveniment organizat și găzduit de ICR New York
Institutul Cultural Român de la New York organizează vineri, 4 octombrie 2024, un eveniment special dedicat scriitorului Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani, laureat de curând al prestigioaselor„The Dublin Literary Award”
MADRID. Poeta Ana Blandiana participă la Târgul de carte din Parcul Retiro, Madrid și la „Hay” Festival din Segovia
În perioada 18-19 septembrie 2021, poeta Ana Blandiana va participa la o serie de evenimente literare care se desfășoară în Madrid și Segovia, participare prilejuită de recenta publicare în spaniolă a volumului Variațiuni pe o temă dată, la prestigioasa editură
Porţi deschise culturilor europene. Săptămâna europeană a limbilor, ediția a III-a
Pentru a sărbători diversitatea lingvistică europeană, clusterul EUNIC Spania, în colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene în Spania, organizează anual un eveniment de mare anvergură care promovează limba și cultura țărilor participante -Porţi deschise

Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate – IANUARIE 2017
Institutul Cultural Român de la Beijing18, 20 ianuarie / „Elevii chinezi descoperă România” - Institutul Cultural Român de la Beijing a organizat două evenimente de prezentare a României, la sediul Institutului. Prezentările au fost realizate la cererea