Școala de Artă Sacră de la Alba Iulia | expoziție în galeriile IRCCU Veneția
Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în colaborare cu Consulatul General al României la Trieste, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba
Regal de evenimente românești la Festival du Livre de Paris, ediția 2023
În perioada 21-23 aprilie 2023, România va fi prezentă la cel mai important eveniment internațional dedicat cărții din capitala Franței: Festival du Livre de Paris, participare organizată, ca în fiecare an, de Institutul Cultural Român (ICR) prin Centrul Național
Concert extraordinar susținut de Orchestra Naţională Simfonică a României la Salonic
Orchestra Naţională Simfonică a României, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, a concertat miercuri, 5 aprilie 2023, ora 20:30, la Megaron Thessaloniki Concert Hall din Salonic, Grecia. Programul a cuprins lucrări de Dan Dediu – Elegia minacciosa și Serghei Rahmaninov
Producții românești la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, cu sprijinul ICR
Patru producții românești vor fi prezentate, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Sofia, cel mai mare festival de film din Bulgaria și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală
Concertul „La Roumanie En Voyage Musical Francophoneˮ, la biserica Saint Maron din Beirut, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român, în colaborare cu Ambasada României în Republica Libaneză, organizează, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei și aniversării a 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, concertul „La
Participare românească la Festivalul Internațional de Film de la Mons, Belgia
ICR Bruxelles susține prezentarea lungmetrajului « Tigru », regia Andrei Tănase și prezența la festival a regizorului Andrei Tănase, la cea de a XXXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Mons care se desfășoară în perioada 10-18 martie
Filmul „Tata mută munții” reprezintă România la Festivalul de Film dedicat Francofoniei din Israel
În perioada 1-8 martie 2023, ICR Tel Aviv, în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel și cu principalele institute culturale și ambasade francofone acreditate în Israel, organizează și participă la o serie de evenimente de celebrare a Zilei Francofoniei.
Premieră: „PerforMaFrance”, un poe-dans marca Gigi Căciuleanu, dedicat Francofoniei, organizat la Atena cu sprijinul ICR
Coregraful, dansatorul și poetul româno-francez Gigi Căciuleanu prezintă, în premieră, PerforMaFrance, un spectacol-performance sau poe-dans prin care își spune povestea nu doar prin mișcări, ci și prin cuvinte și desene. Evenimentul va fi prezentat publicului
ICR Chișinău sprijină participarea artistului Pavel Brăila la Festivalul Internațional de Film Documentar din Salonic
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău susține participarea artistului vizual român Pavel Brăila, originar din Republica Moldova, la Festivalul Internațional de Film Documentar din Salonic, Grecia. Pavel Brăila va fi prezent alături de alți
Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român organizează peste 60 de evenimente culturale în străinătate, în contextul aniversării în 2023 a 30 de ani de apartenență a României la Francofonia instituțională
În contextul aniversării, în 2023, a 30 de ani de apartenență a României la Francofonia instituțională și a Zilei Internaționale a Francofoniei (20 martie), precum și în cadrul Lunii Francofoniei, care este marcată, în fiecare an, în luna martie, Ministerul
„Tigru“, filmul de debut al regizorului Andrei Tănase, în premieră mondială la Rotterdam
Premiera mondială a filmului Tigru, primul lungmetraj regizat de Andrei Tănase, va avea loc la 26 ianuarie 2023, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam – IFFR, secțiunea Bright Future. De asemenea, filmul va fi proiectat și în cadrul festivalului
Concert susținut de violonista Raluca Stratulat împreună cu studenți din București, la Ambasada României din Berlin
Violonista Raluca Stratulat, împreună cu trei dintre studenții ciclului de master ai Universității Naționale de Muzică din București - violoncelista Izabela Ghergu, pianistul Theodor Dumitru, pianistul Ionuț Diaconu - și cu clarinetista Ioana Tomescu, elevă