Filmul „Aniversarea” de Dan Chişu la Festivalul European de Film din Serbia
Filmul Aniversarea în regia lui Dan Chişu (România, 2017) va fi proiectat pe 30 ianuarie 2019 la EU Info Centre din Belgrad, în cadrul Festivalului European de Film din Serbia. Producţia, prezentată cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena şi al Ambasadei
Filmul „Aniversarea” de Dan Chişu la Festivalul European de Film din Serbia
Filmul Aniversarea în regia lui Dan Chişu (România, 2017)va fi proiectat pe 30 ianuarie la EU Info Centre din Belgrad, în cadrul Festivalului European de Film din Serbia. Producţia, prezentată cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena şi al Ambasadei României
România deține Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene timp de șase luni
România deține Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene timp de șase luni, între 1 ianuarie - 30 iunie 2019, cu rol de intermediar neutru și imparțial în colaborarea cu instituțiile UE. Mandatul României cuprinde următoarele dimensiuni: Europa convergenței,
Concert excepțional Alexandru Tomescu alături de Orchestra Simfonică Prezidențială din Ankara
PREMIERĂ EXTRAORDINARĂ MARCA ICR ISTANBUL. Concert excepțional Alexandru Tomescu alături de Orchestra Simfonică Prezidențială din AnkaraInstitutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul anunță organizarea unui concert extraordinar susținut
Institutul Cultural Român deschide ediţia a XIV-a a Festivalului Internaţional Meridian cu patru cvartete în primă audiţie absolută
Institutul Cultural Român oferă în deschiderea Festivalului Internaţional Meridian, ediţia a XIV-a dedicată Centenarului Marii Uniri, care se va desfăşura în Bucureşti în perioada 5 - 11 noiembrie, patru cvartete de coarde ce vor fi ascultate în premieră mondială.
Câştigătorii premiilor Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii. ICR a oferit Premiul „Cornel Todea”
Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii – FITC „100, 1. 000, 1. 000. 000 de povești” a ajuns din nou la final, după o săptămână care a stat sub semnul provocărilor pline de farmec, al viselor năstrușnice și al poftei de joc fără cronometru. Organizat
ICR sprijină Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” - ediția 2018
Institutul Cultural Român sprijină și anul acesta Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1. 000, 1. 000. 000 de povești”/ FITC #14. Între 6 și 13 octombrie 2018, Festivalul „oprește timpul în loc” pentru o sută, o mie, un milion de povești,
Saxofonistul român Cătălin Milea la Festivalul internațional Jaffa Jazz, Complexul de Arte Nisan Nativ
Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, saxofonistul Cătălin Milea va participa în programul muzical al Festivalului Internațional Jaffa Jazz, organizat la Complexul de Arte Nisan Nativ, în perioada 4-6 octombrie 2018. Alături de Cătălin Milea,
Fotografa Oana Stoian, prezentă la Londra pentru lansarea proiectului “Another Europe“
Pe 12 iulie, în capitala Marii Britanii, se dă startul programului“Another Europe” / „O altă Europă”, un proiect expozițional derulat în spațiul public londonez în perioada 12 iulie - 9 august 2018, în cadrul căruia câte un fotograf din fiecare stat
Fotografa Oana Stoian, prezentă la Londra pentru lansarea proiectului “Another Europe“
Joi, 12 iulie 2018, în capitala Marii Britanii, s-a dat startul programului “Another Europe” / „O altă Europă”, un proiect expozițional derulat în spațiul public londonez până pe data de 9 august 2018, în cadrul căruia câte un fotograf din fiecare stat
Începe Gărâna Jazz Festival 2018: 4 zile, 3 scene, 25 de concerte
În câteva zile, iubitorii de jazz și natură își dau întâlnire la peste 1000 de metri altitudine la Gărâna Jazz Festival. Ajuns la cea de-a 22-a ediție, Gărâna Jazz Festival prilejuiește publicului o experiență de festival unică în Europa: concerte ale
"Armonii românești" @ Sărbătoarea Muzicii de la Roma 2018
ARMONII ROMÂNEŞTI - Concert pentru mezzosoprană și acordeon Artiști români la “Festa della Musica” #Festadellamusica #FDM2018 #ArmonieRomene Joi, 21 iunie 2018, de la ora 19. 00, muzica românească va răsuna în inima Romei, la Palazzo Merulana.