Serie de recitaluri susținute de Cvartetul Gaudeamus la Câmpina, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Râmnicu Vâlcea și Buzău, cu sprijinul ICR
Unul dintre cele mai titrate și experimentate ansambluri camerale românești, Cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii din Brașov va susține, în perioada 19 martie – 8 aprilie 2023, un turneu național de recitaluri camerale, la Câmpina, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Râmnicu
Proiecții de film în cadrul Zilelor Francofoniei în Republica Moldova
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe organizează o serie de 5 proiecții de film pentru marcarea Zilei Francofoniei și a celor 30 de ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Organizației
Masă rotundă și proiecția filmului „La Gomeraˮ, în Luna Francofoniei, la Sevilla
În cadrul evenimentelor prilejuite de Luna Francofoniei și de împlinirea a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), ICR Madrid, în colaborare cu Consulatul General al României la Sevilla, Institutul Francez din Sevilla
Concert susținut de muzicienii Ștefan Cazacu și Cyrielle Golin, la Reședința Franței din Marele Ducat al Luxemburgului
Ștefan Cazacu și Cyrielle Golin, doi dintre cei mai apreciați tineri muzicieni la nivel internațional, vor susține un concert extraordinar, organizat la inițiativa ICR Bruxelles, duminică, 19 martie 2023, în clădirea Reședinței Franței din Marele Ducat al Luxemburgului.
Filmul „Otto Barbarul”, proiectat în cadrul Festivalului Filmului Francofon de la Madrid
În cadrul evenimentelor prilejuite de Luna Francofoniei și de împlinirea a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), ICR Madrid, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, susține proiecția filmului „Otto Barbarulˮ,
Concertul „La Roumanie En Voyage Musical Francophoneˮ, la biserica Saint Maron din Beirut, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român, în colaborare cu Ambasada României în Republica Libaneză, organizează, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei și aniversării a 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei, concertul „La
„Seratele Enescu” de la ICR New York continuă cu un „concert-experiență” oferit de Dinu Mihăilescu
Pianistul româno-elvețian Dinu Mihăilescu susține vineri, 10 martie, la sediul ICR New York din Manhattan, un recital inclus în „Seratele Enescu”, unul dintre programele permanente ale Institutului. Concertul este intitulat „ROmerican Avant-garde”
Enciclopedistul Dimitrie Cantemir, celebrat în Sala „Simon-Bolivarˮ a Bibliotecii Naționale din Berlin
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescuˮ de la Berlin organizează vineri, 10 martie 2023, între orele 19. 00 - 21. 00, în colaborare cu Ambasada României la Berlin, evenimentul „Dimitrie Cantemir între Orient și Occidentˮ, în Sala „Simon-Bolivarˮ a Bibliotecii
Filmul „Tata mută munții” reprezintă România la Festivalul de Film dedicat Francofoniei din Israel
În perioada 1-8 martie 2023, ICR Tel Aviv, în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel și cu principalele institute culturale și ambasade francofone acreditate în Israel, organizează și participă la o serie de evenimente de celebrare a Zilei Francofoniei.
Concert Duo Anima, la Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii
ICR Bruxelles, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Belgiei, organizează un concert de gală dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Concertul va fi susținut de Duo Anima, format din două tinere muziciene consacrate la nivel internațional, Andreea Banciu
Ministerul Afacerilor Externe și Institutul Cultural Român organizează peste 60 de evenimente culturale în străinătate, în contextul aniversării în 2023 a 30 de ani de apartenență a României la Francofonia instituțională
În contextul aniversării, în 2023, a 30 de ani de apartenență a României la Francofonia instituțională și a Zilei Internaționale a Francofoniei (20 martie), precum și în cadrul Lunii Francofoniei, care este marcată, în fiecare an, în luna martie, Ministerul
Evenimente organizate de Mărțișor în rețeaua reprezentanțelor Institutului Cultural Român
Celebrarea Zilei Mărţişorului în rețeaua Institutului Cultural Român reprezintă un demers de promovare a tradiţiilor româneşti dedicate începutului de primăvară în comunităţile de români, dar și o acțiune de diplomație publică, pentru a face cunoscut