Evenimente

Precizare de presă

Cu privire la informațiile vehiculate pe rețelele de socializare, referitoare la o întâlnire ce a avut loc în clădirea din Belgrave Square nr. 1 din Londra, în care își desfasoară activitatea reprezentanța ICR Londra, întâlnire care a avut loc la data de 3 mai

Ana Mărgineanu, la Festivalul „CrossCurrents” din Washington

Regizoarea Ana Mărgineanu reprezintă România, cu sprijinul Institutului Cultural Român din New York, la Festivalul „CrossCurrents” din Washington, D. C. (5-11 mai), într-un proiect derulat sub egida cluster-ului EUNIC din capitala americană și realizat în

Anul României la Bruxelles continuă cu Festivalul de artă EUROPALIA

A început numărătoarea inversă pentru EUROPALIA România 2019. După anunțarea primelor evenimente din cele 250 stabilite pentru această manifestare culturală de anvergură, la invitația ICR a sosit la București, în vizită de lucru, conducerea EUROPALIA International,

Invitatie de participare la negociere in vederea organizarii evenimentului cultural de la Grand Palais, Paris, 22-26 mai 2019 - ATRIBUIT

Institutul Cultural Român (I. C. R. ),cu sediul în Bucureşti, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, intenţionează să achiziţioneze în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (1), lit d) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, servicii organizare evenimente

Concerte extraordinare susţinute de Royal Philharmonic Orchestra la Londra şi Winchester

Institutul Cultural Român din Londra organizează, pe de 1 şi 3 mai, două concerte de gală susținute de una dintre mai aclamate orchestre britanice ale momentului, Royal Philharmonic Orchestra. Prestigioasei orchestre i se va alătura, în prima zi a lunii mai, reputatul

Emil Cioran, pus în lumină la Noaptea cărților deschise de la Madrid

Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor va fi sărbătorită anul acesta de către reprezentanța de la Madrid a ICR, pe 26 aprilie, prin prezentarea celei mai recente traduceri în limba spaniolă din opera lui Emil Cioran, Singurătate și destin, a cărei apariție

Filmul „Reconstituirea” de Lucian Pintilie a avut premiera în China

Filmul „Reconstituirea” în regia lui Lucian Pintilie a fost prezentat în premieră în China la Festivalul Internațional de Film de la Beijing, eveniment la care ICR Beijing a fost partener. Pe 21 aprilie, la Arhivele de film din China a avut loc prima proiecție

Lucian Pintilie, omagiat în Festivalul Internațional de Film de la Beijing

Filmul „Reconstituirea” a fost proiectat, pe 21 aprilie, la Arhiva Națională de Filme din China, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Beijing, cu ocazia organizării Simpozionului dedicat regizorului român Lucian Pintilie inițiat de ICR Beijiing în parteneriat

Sezonul femeilor regizor la Cinemateca Românească de la ICR Londra se încheie cu „Doar o răsuflare” și „Captivi de Crăciun”

Programul Cinematecii Românești de la Institutul Cultural Român din Londra continuă pe 23 aprilie 2019 cu „Doar o răsuflare”, film regizat de Monica Lăzurean-Gorgan și prezentat în premieră britanică, și „Captivi de Crăciun”, în regia Iuliei Rugină.

Sezonul femeilor regizor la Cinemateca Românească de la ICR Londra se încheie cu „Doar o răsuflare” și „Captivi de Crăciun”

Programul Cinematecii Românești de la Institutul Cultural Român din Londra continuă pe 23 martie 2019 cu „Doar o răsuflare”, film regizat de Monica Lăzurean-Gorgan și prezentat în premieră britanică, și „Captivi de Crăciun”, în regia Iuliei Rugină.

61 de evenimente au fost derulate de ICR în cadrul Sezonului România-Franța

Institutul Cultural Român a contribuit la Sezonul România-Franța cu 61 de evenimente, derulate în cadrul a 33 de proiecte, într-un demers unic de diplomație culturală, în perioada 27 noiembrie 2018 - 16 aprilie 2019. Teatru, dans, muzică, cinema, literatură, arte

Cultura franceză va fi promovată fără clișee în 30 de oraşe din România, din 18 aprilie până pe 14 iulie

„Să uităm de clişee!, propune Sezonul România-Franţa, care va începe pe Calea Victoriei din București, odată cu Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, în cadrul căruia Franța este țară invitată de onoare. Institutul Cultural Român (ICR) este partenerul