„Când se lasă seara“, cu actorul Paul Cosma-Cimpoieru, la Festivalul Valea Artelor din Ungaria
Spectacolul de teatru-dans Când se lasă seara, o producție a teatrului independent Compania 9, în interpretarea actorului Paul Cosma-Cimpoieru, va fi prezentat, cu sprijinul ICR Budapesta, în cadrul celei de-a XXXII-a ediții a Festivalului Valea Artelor (Művészetek
Prelegerea „Întemeierea unui stat modern. Dimensiunea istorică a personalității lui Alexandru Ioan Cuza”, la ICR Londra
Dr. Aurica Ichim va susține prelegerea „Întemeierea unui stat modern. Dimensiunea istorică a personalității lui Alexandru Ioan Cuza” marți, 27 iunie 2023, la sediul ICR Londra. În data de 15 mai 2023 s-au împlinit 150 de ani de la trecerea în eternitate
Ziua Europeană a Muzicii, sărbătorită la Veneția
Vineri, 23 iunie 2023, începând cu ora 18:00, în Sala frescelor, decorată de pictorul veronez Francesco Montemezzano (1555–1602), a Palatului Ragazzoni, edificiu istoric datând din secolul al XVI-lea din oraşul Sacile (Provincia Pordenone, Regiunea Friuli Venezia
Expoziția Circular Catalysts, organizată de British Council și Institutul Cultural Român, inaugurează centrul multicultural HEI din Timișoara
Expoziția Circular Catalysts, care prezintă rezultatele rezidențelor din cadrul programului omonim organizat de British Council România și Institutul Cultural Român, inaugurează centrul multicultural HEI – House of European Institutes, în cadrul programului
Scurtmetrajele „Mon ami” și „Călătorie la oraș” la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc de la Tel Aviv
În perioada 25 iunie – 1 iulie 2023 va avea loc, la Cinemateca din Tel Aviv, cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului Internațional de Film Studențesc. În cadrul acestei ediții, scurtmetrajul românesc „Mon ami”, în regia Carinei Dașoveanu, a fost selectat pentru
Expoziția Génica Athanasiou: muză și parteneră a lui Antonin Artaud, organizată cu susținerea ICR Paris
În perioada 31 mai – 20 iunie 2023, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), cu susținerea Institutului Cultural Român de la Paris, prezintă expoziția Génica Athanasiou: muză și parteneră a lui Antonin Artaud, curatoriată de Laurence Meiffret, și albumul
Profesori români participă la Colocviul Internațional de Lingvistică Latină de la Praga, cu sprijinul ICR
În perioada 19-23 iunie 2023, la Praga, are loc Colocviul Internațional de Lingvistică Latină (International Colloquium on Latin Linguistics), organizat de Institutul de Studii Grecești și Latine al Facultății de Arte din cadrul Universității Caroline. În cadrul
Recital Alexandru Tomescu, prelegere și expoziție dedicate relației dintre Enescu și Ysaÿe, la Biblioteca Regală a Belgiei
Pentru a promova în inima Europei programul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii“, ICR Bruxelles organizează o serie de evenimente, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Biblioteca Regală a Belgiei (KBR), în data de 17 iunie.
Programul CANTEMIR // Expoziția de fotografie „The Poetics of Politics – The Bucharest School of Photography“, la Bruxelles
Expoziția de fotografie „The Poetics of Politics – The Bucharest School of Photography“, proiect finanțat de Institutul Cultural Român prin Programul CANTEMIR, va fi deschisă sâmbătă, 10 iunie 2023, la galeria Harlan Levey Projects din Bruxelles. Curatoriată de
Spectacolul de teatru „Miorița”, prezentat în Austria cu sprijinul ICR Viena
Institutul Cultural Român de la Viena, în parteneriat cu Universitatea din Viena și Institutul de Romanistică Viena, prezintă spectacolul de teatru „Miorița” al companiei timișorene de teatru independent AUĂLEU. Spectacolul va fi prezentat în aer liber, în
Spectacolul „Cel mai bun copil din lume” scris, regizat și interpretat de Alina Șerban, prezentat la New York, New Jersey și Chicago
ICR New York organizează, împreună cu Jersey City Theater Center și Václav Havel Library Foundation, sub egida EUNIC, turneul spectacolului Cel mai bun copil din lume al Alinei Șerban, la New York, New Jersey și Chicago. Produs în 2021 la București, spectacolul
ICR sprijină cea de a XI-a ediție a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL
Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Municipal Tony Bulandradin Târgovişte și finanțat de Institutul Cultural Român, Primăria Municipiului Târgoviște și Ministerul Culturii din România, a ajuns la cea de a XI-a ediție,