Edituri

26 Mar 2007

Succes notabil al tinerilor scriitori români invitaţi de ICR Berlin la Târgul de carte de la Leipzig

A luat sfârşit Târgul de carte de la Leipzig. Institutul Cultural Român Titu Maiorescu din Berlin a susţinut prezenţa, la Forumul/Festival Kleine Sprachen-grosse Literaturen/Limbi mici-literaturi mari (ediţia a 5-a, cea de a doua la care ia parte ICR Berlin), din

Prezențe inedite ale galeriilor de artă românești Jecza și Anca Poterașu la Paris Photo 2023

ICR Paris susține prezența românească la ediția din acest an a unuia dintre cele mai prestigioase saloane de fotografie din lume, Paris Photo, prin participarea Anca Poterașu Gallery din București și a Jecza Gallery din Timișoara la Secțiunea Principală. Ajuns

Radu Boroianu, președinte 2015-2017

Radu Boroianu a absolvit, în 1968, Facultatea de regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din București și a profesat, până în 1989, ca regizor la mai multe teatre din țară. Din 1990 este membru fondator al conducerii Fundației

Mircea Anghelescu – Literatura română modernă * Partea I: Premise, începuturi: 1780-1860

Vă prezentăm noul volum, apărut în cadrul Editurii Institutului Cultural Român, Literatura română modernă * Partea I: Premise, începuturi: 1780-1860, autor Mircea Anghelescu. „Cartea de față prezintă ca un tot organic literatura română de la sfârșitul

Masă rotundă la Szeged, cu scriitorii Filip Florian și Dragomán György

Joi, 27 februarie 2020, de la ora 18. 00, Filiala Seghedin a ICR Budapesta (Piața Dugonics, nr. 2, 6720 Szeged), în colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, organizează la sediul său vernisajul expoziției cuprinzând panouri cu fotomontaje pe tema Marea Unire. De la victoria

Literatură română, râvnită în Polonia: 15 autori traduşi într-un an

Sezonul literar românesc va debuta în Polonia marţi, 3 decembrie, cu lansarea cărţii „Parohia”, de Dan Coman, apărut la editura Universitas în seria „Rumunia dzisiaj” (România astăzi), dedicată literaturii române contemporane şi tradusă de Joanna Kornaś-Warwas.

Alina Diaconu – „Dragă Cioran: cronica unei prietenii”

Volumul Dragă Cioran: cronica unei prietenii, scris de Alina Diaconu, tradus din limba spaniolă de Gabriela Banu, cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion, se găsește, zilele acestea, la standul Editurii ICR, în cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Târgului Internaţional

Dialog intercultural prin artă și cultură : simpozion și vernisaj de pictură găzduite la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) și Fundația Filderman, a organizat și găzduit, pe 13 august, vernisajul expoziției de pictură „Tineri artiști, martori ai viitorului”, alături

„Tineri artiști, martori ai viitorului”, la sediul ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), găzduiește, în perioada 1 august – 13 septembrie 2019, expoziția de pictură numită „Tineri artiști, martori ai viitorului”, care este compusă

„Tineri artiști, martori ai viitorului”, la sediul ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), găzduiește, în perioada 1 august – 13 septembrie 2019, expoziția de pictură numită „Tineri artiști, martori ai viitorului”, care este compusă

Patrimoniul Mondial Unesco din România, prezentat la Sevilia printr-o expoziție de fotografie

Expoziţia Patrimoniul Mondial Unesco din România, semnată de fotograful Florin Andreescu, a fost vernisată, pe 1 iulie, la  sediul Primăriei din Sevilia,  în prezenţa domnului Bogdan Mihai Stănescu, Consulul general al României la Sevilia, și a reprezentanţilor

Doina Lemny și Ștefan Lemny, invitați ai ICR la Bookfest. „România înflorește din punct de vedere cultural“

Invitați de Institutul Cultural Român (ICR) la evenimentele de lansare de la Târgul de Carte Bookfest, care se desfășoară până duminică, 2 iunie 2019, în Pavilionul B2 de la Romexpo, scriitorii și cercetătorii Doina și Ștefan Lemny, stabiliți în Franța din