Prezență românească în cadrul celei de-a 20-a ediţii a Festivalului de Film Documentar de la Salonic
Ediţia aniversară a Festivalului de Film Documentar de la Salonic (2-11 martie), cea de-a 20-a, prezintă aproximativ 180 de filme de lung-metraj şi 48 de scurt-metraj realizate de regizori din întreaga lume, în paralel cu un program de evenimente conexe. Vor fi
Varujan Vosganian: "The Book of Whispers" / „Cartea șoaptelor” la ICR New York
Institutul Cultural Român de la New York are plăcerea de a prezenta, vineri, 9 martie 2018, ora 19. 00, în sala Auditorium, lansarea de carte a scritorului Varujan Vosganian, The Book of Whispers / Cartea șoaptelor, participanții fiind invitați să participe și
Concert GAUDEAMUS QUARTET la Chişinău
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova şi Sala cu Orgă, organizează un concert susţinut de Gaudeamus Quartet (Braşov) în cadrul Festivalului Internaţional
Concert Grigore Leșe – primul eveniment dedicat Centenarului la Atena
Concertul a avut în vedere promovarea valorilor muzicale românești, a tezaurului muzicii populare și tradiționale, precum și a varietății instrumentelor muzicale tradiționale și moderne. Evenimentul și-a propus continuarea legăturii dintre muzica tradițională,
Regina Maria, între personalitățile singularizate de Imperial War Museum din Londra, de Ziua Internațională a Femeii
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, celebrul Imperial War Museum din Londra a pus în circulație 100 de personalități feminine care s-au evidențiat în Primul Război Mondial, dar și în perioada de modernizare și emancipare a femeilor care i-a urmat. Regina
Conferinţă despre destinele femeilor în comunism, la sediul ICR
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Institutul Cultural Român (ICR) vă invită la evenimentul „Femei în comunism – Destine individuale şi colective” joi, 8 martie 2018, începând cu ora 18. 00, la sediul
Spectacolul „Fotograful Unirii“ și expoziția „100 de chipuri românești“ au fost prezentate la Teatrul Național București
Spectacolul „Fotograful Unirii“ de Denis Dinulescu, regizat de Mihai Panaitescu la Teatrul de Artă Deva, a fost prezentat duminică seară, pe 4 martie, la Sala Studio a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București (TNB), fiind organizat
Samoilă Mârza „Fotograful Unirii“, spectacol și expoziție la Teatrul Național București
În cadrul Programului Centenarul Marii Uniri, Institutul Cultural Român în parteneriat cu Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București organizează și prezintă, în premieră națională, producția Teatrului de Artă Deva „Fotograful Unirii“ de Denis
Sculptura Middle Way a artistului român Bogdan Rața itinerată la Porto
Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză prezintă la Porto, cu sprijinul Primăriei Porto, Nasui Collection & Gallery și Casa da Música, sculptura monumentală Middle Way a artistului român Bogdan Rața. Lucrarea
Burse oferite cetăţenilor străini de statul român prin Ministerul Afacerilor Externe
Programul de burse oferite de statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe,cetăţenilor străini, pe baza H. G. 288/1993,pentru anul universitar 2018 – 20191. Condiţii generale de atribuire a burselorNumărul de burse: 85 de burse pentru studii universitare şi
Ziua Mărțișorului, sărbătorită la Tallinn și Varșovia. Concerte de muzică tradițională, în interpretarea Doinei Lavric
Institutul Cultural Român de la Varșovia sărbătorește în acest an Ziua Mărțișorului la Varșovia și Tallinn, Estonia fiind a doua țară în care își desfășoară în prezent activitatea. Publicul din Polonia și Estonia este invitat la două evenimente dedicate
Un Mărțișor muzical la ICR Londra
Populara Serie a „Concertelor Enescu” continuă, în seara Mărțișorului, în inima unei Londre miraculos acoperite de zăpadă, cu un recital pregătit special pentru această zi specială de carismaticul tenor ieşean Andrei Fermeşanu, acompaniat la pian de promiţătorul