Doina

14 Nov 2025

MUSICA PROHIBITA – Concert de prezentare la Institutul Cultural Român

Institutul Cultural Român găzduiește, în data de 19 noiembrie 2025, de la ora 19:00, în Sala Mare, concertul de prezentare a turneului internațional MUSICA PROHIBITA, susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga. Evenimentul marchează întoarcerea

5 Nov 2025

Sezonul Cultural bilateral româno-polonez, un puternic impuls pentru proiecte viitoare

Cele peste 300 de evenimente organizate în 18 luni de Sezon românesc au oferit polonezilor ocazia să (re)descopere cultura română și au pus bazele unor legături trainice între artiști și organizații din ambele țări. Peste 100 000 de persoane au participat

3 Nov 2025

Institutul Cultural Român a deschis ediția a XX-a a Festivalului Meridian cu evenimentul „Sonimagiclandˮ

A XX-a ediție aniversară a Festivalului Internațional MERIDIAN, unul din cele mai importante festivaluri de muzică contemporană din țară organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, se desfășoară în perioada 1 - 9 noiembrie 2025, în

6 Oct 2025

Întâlnirile muzicale Enesco Paris 2025, susținute de Institutul Cultural Român

Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Paris, susține Festivalul Internațional Rencontres Musicales Enesco 2025, care se va desfășura în perioada 8-17 octombrie 2025. Institutul Cultural Român va acorda Marele Premiu al Concursului Internațional

„Brâncuși. Sculptând cu lumina” – o nouă expoziție de excepție în programul Sezonului România-Polonia

Institutul Cultural Român de la Varșovia și Centrul International pentru Cultură din Cracovia (MCK) invită publicul să redescopere universul artistic al lui Constantin Brâncuși prin prisma fotografiei, care pentru sculptor nu era doar un instrument de documentare,

ICR marchează Ziua Europeană a Limbilor în țară și în străinătate

Ziua Europeană a Limbilor, instituită în 2001, este celebrată în fiecare an pe 26 septembrie și marchează bogăția diversității culturale și lingvistice din Europa. Cu această ocazie au loc numeroase evenimente – de la spectacole și concerte, la jocuri muzicale,

Sezonul România–Polonia 2024-2025: muzică contemporană românească la Festivalul Internațional „Toamna Varșoviană”

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează sâmbătă, 27 septembrie, la Muzeul de Etnografie din capitala poloneză, un concert special în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Contemporană „Toamna Varșoviană” („Warsaw Autumn”), cea mai

20 Sep 2025

Prima expoziție personală la Amsterdam dedicată operei lui Brâncuși, realizată cu sprijinul ICR la H’ART Museum, s-a deschis

H’ART Museum Amsterdam a inaugurat expoziția Brâncuși, The Birth of Modern Sculpture, prezentată în perioada 20 septembrie 2025 – 18 ianuarie 2026 în capitala Țărilor de Jos, în colaborare cu colecțiile Centre Pompidou și cu sprijinul Institutului Cultural

19 Sep 2025

Programul CANTEMIR // UCIMR lansează în Irlanda proiectul internațional InTERRActions, cu sprijinul Institutului Cultural Român

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) lansează în Irlanda proiectul internațional InTERRActions, derulat între 21 și 24 septembrie 2025, cu sprijinul Institutului Cultural Român prin Programul Cantemir. Realizat în parteneriat

16 Sep 2025

Festivalul Internațional George Enescu revine la Chișinău în concert de gală și masterclass-uri Romanian Chamber Orchestra

Festivalul Internațional George Enescu va continua și la Chișinău, prin organizarea a două evenimente extraordinare, cu sprijinul Artexim, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Moldova, ICR Chișinău, Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Sala

4 Sep 2025

Programul CANTEMIR // MUSICA PROHIBITA – Diana Jipa și Ștefan Doniga în turneu pe patru continente cu sprijinul ICR

Turneul MUSICA PROHIBITA debutează pe 5 septembrie în Europa și se va încheia pe 1 octombrie în America și este dedicat împlinirii a 80 de ani de la încheierea Holocaustului și a celui de al doilea Război Mondial. Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan

25 Aug 2025

Expoziția de ilustrație contemporană „Imaginea cuvântului – Desenând limba română”, la Institutul Cultural Român

Cu ocazia Zilei Limbii Române, Institutul Cultural Român propune o întâlnire între literatură și ilustrația contemporană, explorând limba română nu doar ca mijloc de comunicare, ci ca izvor de imagini, poezie și identitate. Ziua Limbii Române este sărbătorită în