CERNĂUȚI. Ateliere online de perfecționare pentru jurnaliștii de limbă română
În perioada 4-14 mai 2020, Institutul Cultural Român, prin intermediul Compartimentului Comunități Istorice, va organiza o serie de ateliere online de perfecționare pentru 20 de jurnaliști de limbă română de la Cernăuți. Atelierele se vor desfășura în cadrul
„7 Pionieri Evrei ai Arhitecturii Moderne din România” la Tel Aviv
Sub motto-ul „Arhitectura Modernă din România este, încă, o necunoscută a începutului Modernismului”, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Uniunea Arhitecților din România și Tarom, a vernisat joi, 13 februarie, în fața unui public
REGULAMENTUL GENERAL privind acordarea burselor pentru cercetare şi documentare, cât şi asigurarea altor forme de sprijin material (rezidenţe) - 2020
Programul Bursele Institutului Cultural Român are ca scop sprijinirea cercetătorilor, traducătorilor, jurnaliştilor culturali, şi, nu în ultimul rând, a artiştilor, în efortul lor de pregătire specializată, atât în România, cât şi în străinătate, asigurând
Program de scurtmetraje din rețeaua EUNIC, găzduit de ICR Londra
Institutul Cultural Român din Londra va găzdui vineri, 31 ianuarie, o seară de scurtmetraje europene. Evenimentul, organizat sub umbrela EUNIC, rețeaua institutelor culturale europene din Londra, reunește producții cinematografice remarcabile ale ultimilor ani din
Evenimente ICR de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, stabilită pe 27 ianuarie, este marcată de Institutul Cultural Român la București, Stockholm, Tel Aviv, Veneția, printr-o serie de evenimente care includ lansări de carte, proiecții de film, expoziții
Prelungire termen depunere dosare – Bursa „Lucian Blaga” 2019
Termenul limită de înscriere se prelungește până la data de 30 iunie 2019. Adresa la care se trimit documentele: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 Bucureşti. Persoana de contact: Valentin Tuturluță - valentin. tuturluta@icr.
Violonistul Bogdan Văcărescu și pianistul Julian Jacobson, în seria Concertelor Enescu de la ICR Londra
Seria „Concertelor Enescu”, popularul program permanent al Institutului Cultural Român din Londra care, în acest an, împlinește 12 ani de când este organizat fără întrerupere, continuă, pe 2 mai, cu un recital de excepție. Protagoniștii evenimentului sunt
Violonistul Bogdan Văcărescu și pianistul Julian Jacobson, în seria Concertelor Enescu de la ICR Londra
Seria „Concertelor Enescu”, popularul program permanent al Institutului Cultural Român din Londra care, în acest an, împlinește 12 ani de când este organizat fără întrerupere, continuă, pe 2 mai, cu un recital de excepție. Protagoniștii evenimentului sunt
Expoziția „Raport urban” a pictorului Eugen Raportoru se deschide la ICR Londra
Expoziţia cu titlul „Raport urban” a pictorului Eugen Raportoru, prima personală a artistului în Marea Britanie, va fi vernisată pe 17 aprilie la Institutul Cultural Român din Londra. Găzduită de galeria Brâncuși de la sediul Institutului în perioada 17 aprilie
Programul de burse și rezidențe, sesiunea 2018. REGULAMENT GENERAL - Burse și Rezidențe 2018
Noul program de burse al ICR (sesiunea 2018) include finanțări pentru domenii precum susținerea artiștilor plastici, muzicienilor și muzicologilor, cercetătorilor români și străini, jurnaliștilor culturali străini, arhitecților români și traducătorilor profesioniști
ANUNȚ de organizare a concursului pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul I.C.R
ACTUALIZARE 21 DECEMBRIE 2016: AFIȘARE REZULTATE FINALE REZULTATELE FINALE PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE EXPERT GRADUL IA - BIROUL LIMBA ROMÂNĂ - 1 (UN) POST Nr.
140 de ani de teatru idiș în România
140 de ani de teatru idiș în România de Camelia CrăciunPublicat cu ocazia împlinirii a 140 de ani de existență neîntreruptă a teatrului idiș în România, volumul reprezintă o sinteză a istoriei acestui fenomen cultural de la începuturi până astăzi. Expunerea