ICR Budapesta participă la evenimentul „Mozisziget” cu proiecția filmului „Comatogen”, de Igor Cobileanski
Institutul Cultural Român de la Budapesta participă, alături de partenerii săi din cadrul clusterului EUNIC Ungaria, la ediția 2026 a seriilor de proiecții în aer liber „Mozisziget”, unul dintre cele mai apreciate programe culturale estivale organizate în
Institutul Cultural Român susține ediția a XXIII-a a Universității de Vară „Izvoru Mureșului”
Institutul Cultural Român susține ediția a XXIII-a a Universității de Vară „Izvoru Mureșului”, unul dintre cele mai importante forumuri de dialog dedicate românilor de pretutindeni și comunităților românești din medii multietnice și pluriconfesionale.
Andrei Ujică, celebrat printr-o amplă retrospectivă la Museum of Modern Art din New York, cu sprijinul Institutului Cultural Român
În perioada 11–16 septembrie 2026, The Museum of Modern Art (MoMA) din New York organizează o amplă retrospectivă dedicată cineastului Andrei Ujică, unul dintre cei mai originali și influenți autori ai cinematografiei contemporane. Programul, realizat în parteneriat
Pianista Angela Drăghicescu participă la Festivalul și Academia de Muzică de Cameră MiraTone de la Budapesta
Institutul Cultural Român de la Budapesta sprijină participarea pianistei Angela Drăghicescu la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului și Academiei Internaționale de Muzică de Cameră MiraTone, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate muzicii de cameră
„Violin Star” – turneu susținut în China de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga
Institutul Cultural Român de la Beijing organizează, în perioada 14–18 august 2026, turneul „Violin Star”, susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga. Proiectul reafirmă prezența culturii române în Republica Populară Chineză și contribuie
Conferința „Republica Moldova la 35 de ani de Independență: «Lecția de rusă» în dialog public”, la Chișinău
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează miercuri, 26 august 2026, ora 16. 00, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, conferința „Republica Moldova la 35 de ani de Independență: «Lecția de rusă» în dialog public”. Evenimentul,
Programul CANTEMIR // „UN-HIDDEN CONNECTIONS”: Brâncuși reinterpretat la Belgrad, în cadrul proiectului de artă urbană organizat cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român susține, prin Programul Cantemir, proiectul „UN-HIDDEN CONNECTIONS” derulat de platforma Save or Cancel, care se va desfășura în perioada 4–18 septembrie 2026, la Belgrad (Serbia). Inițiativa propune o reinterpretare contemporană
Programul CANTEMIR // „CLARA – Artă pentru prevenție” – proiect colaborativ multidisciplinar organizat cu sprijinul ICR în România și Republica Moldova
Institutul Cultural Român susține, prin Programul Cantemir 2026, proiectul „CLARA – Artă pentru prevenție” derulat de Asociația Art Mirror din Cluj-Napoca, în parteneriat cu laboratorul de anatomie patologică CLARA. Inițiativa reunește artiști, medici
Institutul Cultural Român, la jumătatea anului 2026: cultura română, prezentă pe marile scene ale lumii
Trecerea în a doua jumătate a anului 2026 este un bun prilej de a revedea cele mai importante repere și proiecte prin care Institutul Cultural Român a promovat cultura română în țară și peste hotare. Jumătatea de an este marcată de proiecte de anvergură,
Programul CANTEMIR // Edith Alibec prezintă spectacolul The Void la Edinburgh Fringe 2026
Spectacolul de clown contemporan The Void, creat și interpretat de Edith Alibec, va fi prezentat în cadrul Edinburgh Festival Fringe 2026, unul dintre cele mai importante festivaluri de artele spectacolului din lume. Producția va avea 21 de reprezentații, în perioada
ICR susține Festivalul Serile Filmului Românesc de la Iași
Institutul Cultural Român susține cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR), care se desfășoară în perioada 5–9 august 2026, la Iași. Ajuns la cea de-a șaptesprezecea ediție, festivalul propune anul acesta tema „Terapia”, invitând
ICR susține participarea filmului „Kontinental '25” la Festivalul „Films by Our Neighbours” din Ucraina
Institutul Cultural Român susține participarea filmului „Kontinental '25”, în regia lui Radu Jude, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Film „Films by Our Neighbours” / Kino Susidiv, care va avea loc în perioada 5–9 august 2026, la