Podurile Toleranţei - „Contribuţia minorităţilor naţionale din România la diversitatea şi vitalitatea culturii europene”
Muzeul Naţional Cotroceni găzduieşte miercuri, 16 mai a. c. , începând cu ora 09. 30, în Salonul Cerchez, ediţia a V-a a proiectului „Podurile Toleranţei”, eveniment organizat de Forumul B'nai B'rith - „Dr. Moses Rosen” România şi Federaţia Comunităţilor
Israel 70 – contribuția originarilor din România la făurirea statului evreu
Cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la declararea independenței Statului Israel, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română (AZOCLR) și Editura Saga, organizează un eveniment
Sculptura Middle Way a artistului român Bogdan Rață itinerată la Porto
Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză au inaugurat la Porto, sâmbătă, 3 martie 2018, sculptura monumentală Middle Way a artistului român Bogdan Rață. Lucrarea, prezentă la Porto cu sprijinul Primăriei Porto,
Aniversarea a 25 de ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Slovacă
Pe 22 februarie 2018, Ambasada României în Republica Slovacă a organizat, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Viena, la Palatul Zichy din Bratislava, un eveniment dedicat aniversării a 25 de ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Slovacă.
Expoziţia foto - documentară «Românii şi Marele Război» la Sacile, în Italia
Miercuri, 24 ianuarie 2018, la ora 18,30, în spaţiul expoziţional din ex Chiesa di San Gregorio din Sacile (Italia), în cadrul programului manifestărilor culturale menite să celebreze Centenarul Marii Uniri şi al Primului Război Mondial, dar şi a 159-a aniversare
UNIREA ROMÂNILOR: PRIMUL ACT. Un dialog româno-britanic la ICR Londra
Ca parte a programului de celebrare a Centenarului Marii Uniri în acest an, Institutul Cultural Român din Londra organizează, în data de 23 ianuarie 2018, un eveniment dedicat Unirii Principatelor Române, intitulat “Romanians Unite: The First Act”, care își
Retrospectiva Geta Brătescu la Muzeul de Arte Frumoase din Gent
Din această toamnă, Muzeul de Arte Frumoase (MSK) din Gent găzduiește prima retrospectivă din Belgia consacrată Getei Brătescu, una dintre figurile centrale ale artei postbelice est-europene. Expoziția Geta Brătescu: An Atelier of One’s Own (16 septembrie 2017
Vizită ghidată prin „Atelierul“ Getei Brătescu la Muzeul de Arte Frumoase din Gent
ICR Bruxelles și Muzeul de Arte Frumoase (MSK) din Gent va invită la o vizită ghidată, în limba română, a expoziției Geta Brătescu: An Atelier of One’s Own (16 septembrie 2017-14 ianuarie 2018), sâmbătă, 13 ianuarie 2018, de la ora 16:00. Un ghid al
Artistei Geta Brătescu i s-a înmânat Ordinul Național „Steaua României”
Pe 10 ianuarie 2018, Geta Brătescu, marea doamnă a artei conceptuale din România, a primit, în atelierul său de lucru, distincția oferită de Excelența Sa, Domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României. Distincția a fost înmânată de consilierul prezidențial
Dublu eveniment la Veneţia cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României
Vineri, 1 decembrie 2017, la ora 17. 00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în splendida şi rafinata atmosferă oferită de Scuola Grande di San Marco din Veneţia (Portego delle Colonne, Campo SS. Giovanni e Paolo), va avea loc inaugurarea expoziţiei
Institutul Cultural Român s-a afiliat la Creative Industries Federation
Creative Industries Federation (Federația Industriilor Creative) din Marea Britanie a validat afilierea Institutului Cultural Român la acest organism. Decizia a fost luată cu prilejul întâlnirii bianuale a Consiliului Internațional al CIF, care a avut loc săptămâna
ICR susține egalitatea de șanse, promovată în cadrul Conferinței Femeilor Francofone
Președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu, alături de reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale și Ministerului Afacerilor Externe, a întâmpinat-o, miercuri seară, la Teatrul Național București, pe E. S. doamna Michaëlle Jean, secretarul