Programul CANTEMIR // „UN-HIDDEN CONNECTIONS”: Brâncuși reinterpretat la Belgrad, în cadrul proiectului de artă urbană organizat cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român susține, prin Programul Cantemir, proiectul „UN-HIDDEN CONNECTIONS” derulat de platforma Save or Cancel, care se va desfășura în perioada 4–18 septembrie 2026, la Belgrad (Serbia). Inițiativa propune o reinterpretare contemporană
Institutul Cultural Român, la jumătatea anului 2026: cultura română, prezentă pe marile scene ale lumii
Trecerea în a doua jumătate a anului 2026 este un bun prilej de a revedea cele mai importante repere și proiecte prin care Institutul Cultural Român a promovat cultura română în țară și peste hotare. Jumătatea de an este marcată de proiecte de anvergură,
Brâncuși, de la Berlin spre New York: „Brâncuși în context” s-a încheiat cu anunțul unei noi expoziții internaționale
Programul public „Brâncuși în context”, realizat de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin în parteneriat cu Neue Nationalgalerie, s-a încheiat pe 8 iulie 2026, după șase evenimente publice – patru conferințe și două concerte – dedicate
MNIR și ICR celebrează relația diplomatică și culturală dintre România și SUA printr-o expoziție de mare anvergură la București
În contextul împlinirii a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite ale Americii, Institutul Cultural Român își reafirmă rolul fundamental de promotor al valorilor românești și de facilitator al dialogului intercultural, în calitate de partener
Opera lui Brâncuși inspiră muzicienii la Londra. Cinci compoziții, prezentate în premieră absolută de London Philharmonic Orchestra
Cinci compoziții vor fi prezentate în premieră absolută de London Philharmonic Orchestra, la Southbank Centre, în cadrul programului coordonat de Sir George Benjamin Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, figură fondatoare
„Brâncuși și practica expunerii sculpturiiˮ, ultimul eveniment din seria de prelegeri organizată de ICR Berlin și Neue Nationalgalerie
Ultimul eveniment din seria de prelegeri organizată de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin și Neue Nationalgalerie în cadrul programului public asociat retrospectivei „Brâncuși” va avea loc miercuri, 8 iulie 2026, între orele 18. 00-19.
Concertul „Erik Satie: Socrate” continuă seria „Brâncuși în context” la Neue Nationalgalerie Berlin
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, în parteneriat cu Neue Nationalgalerie, continuă programul de evenimente conexe retrospectivei „Brâncuși” printr-un concert care explorează legăturile dintre Constantin Brâncuși și compozitorii cercului
„O zi de joacă la Masa Tăcerii”: concurs de eseuri în Japonia, adresat copiilor din diaspora românească
Institutul Cultural Român de la Tokyo, în colaborare cu Ambasada României în Japonia și Biserica Ortodoxă Română din Japonia anunță deschiderea ediției 2026 a concursului de eseuri adresat elevilor de gimnaziu și liceu din diaspora românească din Japonia
La 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, ICR și MNAR prezintă expoziția-eveniment „Brâncuși. Sindromul”
Institutul Cultural Român organizează, împreună cu Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Brâncuși. Sindromul”, unul dintre marile proiecte expoziționale ale anului 2026. Prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși,
ICR Berlin și Neue Nationalgalerie continuă seria de conferințe dedicate retrospectivei „Brâncuși”
Prof. dr. Alexandra Croitoru susține conferința „The Myth of Brâncuși: Art, Identity, and the Politics of Representation” la Berlin Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, în parteneriat cu Neue Nationalgalerie, continuă programul
ICR Berlin și Neue Nationalgalerie continuă retrospectiva „Brâncuși” cu un concert dedicat dialogului Brâncuși – Maria Tănase
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, în parteneriat cu Neue Nationalgalerie, continuă seria de evenimente conexe retrospectivei „Brâncuși” printr-un concert dedicat dialogului artistic dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase. Marți,
Institutul Cultural Român celebrează Ziua Internațională a Copilului prin evenimente dedicate creativității, jocului și poveștilor copilăriei
Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Institutul Cultural Român și reprezentanțele sale din străinătate organizează o amplă serie de evenimente culturale și educative dedicate copiilor și familiilor din comunitățile românești și internaționale.