Raportul dintre artă și putere, tema unei conferințe organizată la Perugia
Accademia di Romania este partener al Conferinței internaționale „The Art of Power – The Power of Art. Artists, Propaganda and Politics from Late Antiquity to the Contemporary Age“, care va avea loc în perioada 30-31 octombrie 2019, la Universitatea din Perugia.
Expoziţia "Arhitectura Interbelică a Bucureştiului şi Regalitatea", la MNŢR
Expoziţia Arhitectura Interbelică a Bucureştiului şi Regalitatea, sub auspiciile Familiei Regale a României”, Centrul de Excelență în Arhitectură, Arte și Audiovizual, alături de Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România și Uniunea
Colecţie de covoare otomane din biserici şi muzee din Transilvania, prezentată la ICR Istanbul
Conferința cu titlul Covoare anatoliene din Transilvania, susținută de reputatul expert și colecționar de covoare orientale Stefano Ionescu, a fost organizată de Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul. Evenimentul s-a derulat la sediul ICR
Abordări interdisciplinare ale identității orașului, în cadrul colocviului internațional „Roma după Roma”
Având ca punct de plecare Roma ca oraș paradigmatic, în evoluția sa exemplară de la o capitală a Antichității la un oraș ecumenic al lumii contemporane, colocviul internațional „Roma dopo Roma“/„Roma după Roma“ , organizat în perioada 24-26 octombrie
Colocviul „Emil Cioran, gânditor esențial al secolului XX“, organizat la El Corte Inglés din Lisabona
Colocviul „Emil Cioran, gânditor esențial al secolului XX“, organizat de Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză, în parteneriat cu Direcția de Activități Culturale de la El Corte Inglés, a avut loc pe 11
Pessoa şi Cioran, omagiaţi printr-un colocviu internaţional la Lisabona
Colocviul internațional „Pessoa și Cioran, gânditori ai limitelor rațiunii și civilizației“ a avut loc în perioada 9-10 octombrie, la Facultatea de Litere a Universității din Lisabona (FLUL). Evenimentul a fost organizat la inițiativa profesorilor Ciprian
Simpozionul „Dimitrie Cantemir - istorie, cultură, patrimoniu”, la Universitatea Istanbul
În contextul marcării a 346 de ani de la nașterea marelui cărturar Dimitrie Cantemir, Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul continuă seria de conferințe științifice dedicate prințului român, cu titlul „Dimitrie Cantemir - istorie, cultură,
Colocviul „Emil Cioran, gânditor esențial al secolului XX", la ICR Lisabona
Colocviul „Emil Cioran, gânditor esențial al secolului XX“, organizat pe 11 octombrie, de la ora 18. 30, de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, va avea loc în sala de conferințe „Âmbito Cultural“
Festivalul Filmului Evreiesc, între 10 și 18 octombrie, la București
În perioada 10-18 octombrie 2019, va avea loc cea de-a IX-a ediţie a Bucharest Jewish Film Festival, un important eveniment al spațiului cultural național, un brand internațional apreciat în 164 de mari orașe ale lumii. Institutul Cultural Român este partener al
România culturală, în inima Europei: 250 de evenimente în patru luni la EUROPALIA
Institutul Cultural Român a prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, programul festivalului EUROPALIA România (2 octombrie 2019 - 2 februarie 2020), care cuprinde peste 250 de evenimente culturale din domeniile arte vizuale, muzică, cinema, literatură, arte
Ziua Europeană a Limbilor: Sesiuni de ”speak dating”, lecturi şi concerte, la reprezentanţele ICR
Ziua Europeană a Limbilor va fi marcată anul acesta în cadrul reprezentanţelor Institutului Cultural Român din reţeaua EUNIC prin concursuri de cultură generală, sesiuni de speak dating, lecturi și concerte, proiecții de filme, expoziții, standuri cu preparate
Povești inedite despre Constantin Brâncuși în cadrul colocviului de la Lisabona
Colocviul „Povestiri inedite despre Constantin Brâncuși” din data de 24 septembrie 2019, ora 18:30, este organizat de ICR Lisabona, împreună cu Ambasada României în Republica Portugheză, în parteneriat cu Direcția de Activități Culturale de la „El Corte