Carti

9 Apr 2025

Voci ale literaturii române la Festival du Livre de Paris, ediția 2025

În perioada 11-13 aprilie 2025, România va fi prezentă la cel mai important eveniment internațional dedicat cărții din capitala Franței: Festival du Livre de Paris. Şi în acest an, participarea este organizată de Institutul Cultural Român prin Centrul

9 Apr 2025

Scriitorul Mircea Cărtărescu, prezent la serata literară „Più libri più liberiˮ cu sprijinul IRCCU Veneția

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia susţine participarea scriitorului Mircea Cărtărescu, în calitate de autor român contemporan cu reputaţie internaţională şi reprezentant al literaturii române, la serata literară „Più

8 Apr 2025

Institutul Cultural Român lansează programul de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN

Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții (CENNAC), lansează un nou program de finanțare pentru promovarea literaturii române în străinătate: ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN,dedicat exclusivediturilor străine interesate să publice în traducere

7 Apr 2025

Anunț privind deschiderea „Sesiunii 2025” de primire a candidaturilor în cadrul programului de finanțare ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN (RBC)

Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, lansează „Sesiunea 2025” a programului de finanțare pentru publicarea în străinătate de cărți românești pentru copii și tineret: ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN (RBC). ROMANIAN BOOKS FOR CHILDREN

25 Mar 2025

Expoziţia de ilustraţii „La vita è bella” a Asociaţiei Clubul Ilustratorilor, la IRCCU Veneția

În Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia se va desfăşura, în perioada 30 martie–7 aprilie 2025, expoziţia de ilustraţii „La vita è bella” a Asociaţiei Clubul Ilustratorilor. Expoziţia va fi deschisă

25 Mar 2025

Turneu de promovare în Germania a romanului „Theodoros” de Mircea Cărtărescu: întâlniri cu cititorii la Leipzig, Berlin, Köln și Stuttgart

Ministerul Culturii organizează participarea României la Târgul de Carte de la Leipzig cu 21 de invitați din România, Republica Moldova, Germania, Austria și Ucraina. Parteneri în acest proiect sunt Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții, Asociația

20 Mar 2025

Citind Europa în versuri: lectură din opera a 15 poeți europeni la Roma, de Ziua Mondială a Poeziei

EUNIC Roma și FUIS - Federația Unitară Italiană a Scriitorilor prezintă cea de-a douăsprezecea ediție a evenimentului „Europa în versuri”, sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene în Italia, pe 21 martie începând cu ora 18:30, la Accademia d’Ungheria

19 Mar 2025

Evenimente organizate de Institutul Cultural Român cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei

România celebrează anual alături de alte 54 de state Ziua Internațională a Francofoniei, amintind de înființarea la 20 martie 1970 a Agenției de cooperare culturală și tehnică, devenită ulterior Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), din care facem

11 Mar 2025

București – după treizeci de ani: O expoziție de fotografie și memorie la ICR Paris

Institutul Cultural Român de la Paris organizează în perioada 27 martie – 1 iunie 2025, expoziția Bucarest – trente ans après / București – după treizeci de ani, care va fi găzduită la Galeria Macadam. Curatoriată de Laure Hinckel, expoziția propune un

10 Mar 2025

Citim, traducem și descoperim literatura română la Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles 2025

Institutul Cultural Român participă, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, la cea de-a 54-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Bruxelles, care se va desfășura în perioada 13-16 martie 2025, la Centrul de expoziții Tour et Taxis, din

10 Mar 2025

Accademia di Romania in Roma sprijină prezența poetei Magda Cârneci la evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Poeziei

Accademia di Romania in Roma susține participarea poetei Magda Cârneci la Ziua Mondială a Poeziei – ediția 2025, eveniment anual organizat de membrii clusterului EUNIC Roma, în colaborare cu Federația Unitară Italiană a Scriitorilor (FUIS) și sub patronajul

10 Mar 2025

Proiecție de film la Accademia di Romania in Roma: Femeile în rezistența anticomunistă

În strânsă legătură cu expoziția „Dușmance ale poporului” – dedicată femeilor victime ale regimului comunist, joi 13 martie, ora 16. 00, Accademia di Romania in Roma în colaborare cu proiectul „Revoluția modelelor” și Asociația Dacia, vă invită la