Festivalul Naţional de Teatru, Bucureşti. 30 octombrie – 7 noiembrie 2010
În perioada 30 octombrie – 7 noiembrie 2010 va avea loc la Bucureşti cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, printre ai cărui parteneri se numără şi Institutul Cultural Român. În 2010, în cadrul FNT va avea loc a treia ediţie a Romanian Showcase
Bogdan-Alexandru Stanescu, primul editor roman acceptat la Fellowshipul de la Ierusalim, februarie 2011
Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial Polirom, este primul editor roman acceptat sa participe la Fellowshipul de la Ierusalim, cel mai important program de pregatire profesionala dedicat editorilor si agentilor literari din intreaga lume. Pe durata celor sapte
Cartea şoaptelor, de Varujan Vosganian, tradusă în limba ebraică
Cartea Anului 2009 în România (premiu acordat de revista România literară cu sprijinul Fundaţiei ANONIMUL ) Traducere în limba ebraică de Any Shilon si Dalia Shilon-Stiglik. În curs de apariţie la Sifriat Hapoalim-Kibutz Hameuchad (2011) Cartea soaptelor nu este
Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, Braşov, 7-31 iulie 2010
ÎNVĂŢAŢI LIMBA ROMÂNĂ ÎN ROMÂNIA! Institutul Cultural Român organizează Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în cetatea transilvană de secol XII, Braşov! Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii
Dezbatere pe marginea cărţii Răscumpărarea evreilor: Istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel, de Radu Ioanid. Sediul ICR Tel Aviv. 14 iunie 2010
Institutul Cultural Român din Tel Aviv vă invită luni, 14 iunie 2010, orele 18:30, la o dezbatere pe marginea cărţii „Răscumpărarea evreilor: istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel de Radu Ioanid. Vor lua parte la discuţii dr. Radu Ioanid, istoric,
Epoca de Aur. Prezentată de artistul român Ştefan Constantinescu_Tel Aviv_30 septembrie, 3-27 octombrie, 16 octombrie 2009
Institutul Cultural Român din Tel Aviv vă invită în această toamnă la un eveniment de o factură specială, marcând împlinirea a 20 de ani de la revoluţia română din 1989. Filme documentare, carte, pictură, instalaţii sunt create şi asamblate de artistul român
Dicţionar neconvenţional al scriitorilor evrei de limbă română - dezbatere
Institutul Cultural Român din Tel Aviv şi Cercul Cultural din Ierusalim vă invită la o discuţie neconvenţională despre Alexandru Mirodan şi Dicţionarul său. Întâlnirea va avea loc joi, 2 iulie 2009, orele 18:00, la sediul Institutului Cultural Român din Tel
Shtetl: Real şi Imaginar la Itzik Manger - prelegere
Gabriela Ştefan, coordonator proiecte culturale la ICR Tel Aviv, va susţine la loja B'nai B'rith din Ierusalim o prelegere în limba română despre scriitorul de limbă idiş Itzik Manger, născut la Cernăuţi în 1901. Câteva cuvinte despre Itzik Manger
Concurs de debut literar
Până pe 20 mai, începătorii într-ale literaturii sunt invitaţi să-şi înscrie manuscrisele la cea de-a doua ediţie a concursului de debut literar, organizată de Asociaţia Catalist şi sprijinită de banca UniCredit Ţiriac. Competiţia cuprinde trei secţiuni
Cum promovează ICR scriitorii români în străinătate
La sediul Institutului Cultural Român a avut loc luni, 11 mai, de la ora 11. 00, o conferinţă de presă dedicată programelor de traducere şi publicare în străinătate a autorilor români, derulate de ICR prin Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC). Au luat cuvântul
Masă rotundă - Virgil Duda: Ultimele iubiri
Cercul Cultural din Ierusalim a organizat o masă rotundă consacrată celui mai recent roman publicat de scriitorul Virgil Duda - Ultimele iubiri (Editura Polirom, 2008). Au luat cuvântul: Gina Sebastian Alcalay, Eran Sela, Costel Safirman, Leon Volovici și autorul
Mărţisor
4 martie 2009 Mărţişor – sărbătoare românească la şcoala Kabiya Pentru a marca Anul European al Creativităţii şi Inovării (2009), Institutul Cultural Român din Tel Aviv şi-a propus iniţierea unei serii de evenimente dedicate copiilor – „Ateliere