Săptămâna Culturală Românească la Istanbul – un maraton de concerte, spectacole, expoziții, conferințe, prezentări literare și de film
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, împreună cu Ambasada României în Republica Turcia, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din România și al Ministerului Culturii și Turismului din Republica Turcia, organizează, în perioada
Programul CANTEMIR // Divanul. Cantemir. Spirit universal. Șapte zile de cultură românească la Berlin
În premieră la Berlin, douăzeci de artiști și manageri culturali se reunesc într-un proiect cultural de anvergură, Divanul / The Divan. Cantemir. Spirit universal, găzduit de galeria Fantom, un concept curatorial inovator, ce evidențiază interdisciplinaritatea
Ziua Limbii Române, marcată în rețeaua Institutului Cultural Român
Reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate organizează, în colaborare cu misiunile diplomatice ale României din țările de reședință, o serie de evenimente dedicate limbii române: de la conferințe și cursuri tematice de limbă, cultură,
Programul CANTEMIR // Proiectul The Alternative Exchange începe la Varșovia cu expoziția A Finger Prick in a Sweet Dream
A Finger Prick in a Sweet Dream, prima expoziție din cadrul proiectului The Alternative Exchange, cofinanțat de Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir, are vernisajul pe data de 1 septembrie 2023, la ora 19, la galeria Przyszla Niedoszła din Varșovia.
Institutul Cultural Român la Bookfest Chișinău 2023: FRONTIERE | GRANIȚE | CONEXIUNI: ISTORIE, LIMBĂ, LITERATURĂ
Institutul Cultural Român va fi prezent, prin Centrul Național al Cărții, la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, desfășurată în perioada 30 august – 3 septembrie 2023, la Centrul Mediacor din cadrul Universității
Dimitrie Cantemir, sărbătorit în Suedia, la 350 de ani de la naștere
Dezbaterea „Dimitrie Cantemir – un prinț român în Europa Luminilor”, susținută în limba engleză de Ștefan Lemny, fost responsabil al colecțiilor de istorie la Biblioteca Națională a Frantei, și de Anna Svenbro, șefa Bibliotecii Nordice din cadrul Bibliotecii
Programul CANTEMIR // „Arrels Musicals – Imago Mundi de Gira per Catalunya”, turneu de promovare a muzicii românești în Spania
În perioada 6 – 10 septembrie 2023, Asociația Culturală Isvor va prezenta „Arrels Musicals – Imago Mundi de Gira per Catalunya”, o serie de 4 concerte extraordinare de promovare a muzicii românești în spații culturale emblematice din Spania, provincia Girona.
ANUNȚ PRIVIND ORGANIZAREA CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA UNOR POSTURI VACANTE ÎN CADRUL ICR
Institutul Cultural Român, cu sediul în București, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, în conformitate cu prevederile H. G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din
Programul CANTEMIR // Expoziția „Comunitate în solitudine” se deschide la Chișinău în data de 26 august 2023
WASP Studios în parteneriat cu Asociația Oberliht invită publicul din Chișinău la vernisajul expoziției „Comunitate în Solitudine”. Evenimentul va avea loc la Casa Zemstvei în data de 26 august 2023, începând cu ora 20:00, printr-un dialog deschis de către
Programul CANTEMIR // Proiectul cultural „Ana - Rozafa” consolidează legătura între muzicienii din România și Albania
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) în parteneriat cu asociația culturală Jakaj Rrok anunță începerea celei de-a II-a ediții a proiectului cultural româno-albanez „Ana - Rozafa”, care își propune să apropie cultural muzicieni
Programul CANTEMIR // Caravana de Artă Urbană merge în Republica Moldova
Trei picturi murale vor revitaliza comuna Chișcăreni și orașul Basarabeasca din Republica Moldova. Realizate de 4 artiști din Iași (Harcea Pacea și Frag. menta) și Republica Moldova (Mihail Kalkavura și Izzy Izvne) în perioada 11 – 17 august 2023, lucrările
Programul CANTEMIR // Grupul E T A J artist-run space traversează pentru prima dată Oceanul, în căutarea visului american
Călătoria-performance „iMigrate. The Biology of Transitionˮ documentează, din multiple perspective artistice, drumul migranților români spre Țara Făgăduinței. Într-un road-residency spre America, Mircea Modreanu, Ilina Schileru, Lucian Sandu Milea și Răzvan