Cadru

8 Jul 2026

Opera lui Brâncuși inspiră muzicienii la Londra. Cinci compoziții, prezentate în premieră absolută de London Philharmonic Orchestra

Cinci compoziții vor fi prezentate în premieră absolută de London Philharmonic Orchestra, la Southbank Centre, în cadrul programului coordonat de Sir George Benjamin Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, figură fondatoare

8 Jul 2026

Concert extraordinar al Orchestrei AdMusicam la Universitatea Națională de Muzică din București, sub bagheta dirijorului Peter Stark

Institutul Cultural Român invită publicul la concertul de gală care marchează încheierea ediției 2026 a programului #AdMusicam, un proiect dedicat dezvoltării artistice și profesionale a tinerilor muzicieni români. Evenimentul cu intrare liberă va avea loc în

7 Jul 2026

Atelier de traducere româno-germană la Universitatea din Leipzig, organizat de ICR în perspectiva Târgului de Carte de la Frankfurt 2028

În contextul pregătirii participării României ca Țară Invitată de Onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt din 2028, Institutul Cultural Român dezvoltă programe dedicate consolidării prezenței literaturii române în spațiul germanofon și formării unei

6 Jul 2026

JazzyBIT reprezintă România la cea de-a V-a ediție a Festivalului EUNIC Sound of Europe

În cadrul președinției românești a clusterului EUNIC Istanbul, exercitată de către Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, are loc cea de-a V-a ediție a Festivalului EUNIC Sound of Europe, cel mai amplu eveniment dedicat muzicii europene

3 Jul 2026

Ioana Silvana Neda participă la programul danceWEB 2026, în contextul ImPulsTanz, cu sprijinul ICR Viena

Institutul Cultural Român de la Viena susține participarea dansatoarei Ioana Silvana Neda la programul danceWEB 2026, desfășurat în contextul ImPulsTanz – Vienna International Dance Festival 2026. Programul internațional de burse danceWEB 2026 se desfășoară

3 Jul 2026

Artist talk @ ICR New York: Despre istorii personale și memorie colectivă, cu Erika Harrsch și Dumitru Gorzo

Institutul Cultural Român de la New York invită publicul la un dialog cu artiștii Erika Harrsch (Mexic) și Dumitru Gorzo (România) joi, 9 iulie 2026, ora 18:30, în cadrul expoziției „The Book of Laughter and Forgetting“, deschisă la Galeria Brâncuși a ICR

2 Jul 2026

30 de muzicieni participă la programul ADMUSICAM 2026 al Institutului Cultural Român

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a noua ediții a programului #ADMUSICAM, dedicat dezvoltării profesionale a tinerilor muzicieni români, care se va desfășura în perioada 6-19 iulie 2026, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia.

2 Jul 2026

Poezia românească, în prim-plan la Londra, în cadrul Festivalului European de Poezie

Institutul Cultural Român de la Londra susține participarea a patru poeți români la cea de-a IX-a ediție a Festivalului European de Poezie (European Poetry Festival – EPF), unul dintre cele mai importante evenimente dedicate poeziei contemporane din

2 Jul 2026

„Brâncuși și practica expunerii sculpturiiˮ, ultimul eveniment din seria de prelegeri organizată de ICR Berlin și Neue Nationalgalerie

Ultimul eveniment din seria de prelegeri organizată de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin și Neue Nationalgalerie în cadrul programului public asociat retrospectivei „Brâncuși” va avea loc miercuri, 8 iulie 2026, între orele 18. 00-19.

1 Jul 2026

Scriitori români și autori conectați cu spațiul românesc, la Festivalul OSTPOL BERLIN 2026

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin susține participarea unor scriitori născuți în România sau profund conectați biografic cu spațiul românesc la Festivalul OSTPOL BERLIN, care se va desfășura în perioada 5-12 iulie 2026, la Maschinenhaus

30 Jun 2026

Institutul Cultural Român susține cea de-a V-a ediție a Festivalului CineCopilăria de la Buhuși

Institutul Cultural Român sprijină desfășurarea celei de-a V-a ediții a Festivalului CineCopilăria de Elisabeta Bostan, care va avea loc în perioada 4–5 iulie 2026, la Centrul Educațional Multifuncțional (CEM) Buhuși și în Amfiteatrul în aer liber. Dedicat

29 Jun 2026

Expoziția de artă contemporană „Horea Cucerzan și prietenii săi”, la Accademia di Romania in Roma

Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Asociația Centrul pentru Unesco „Horea Cucerzan”, va inaugura miercuri, 1 iulie 2026, ora 18. 30, în sala de expoziții a reprezentanței, retrospectiva de artă contemporană „Horea Cucerzan și prietenii săi”.