Evenimente de Ziua Națională a României organizate de Institutul Cultural Român în 24 de țări
Institutul Cultural Român, alături de numeroși parteneri din țară și din străinătate, organizează anul acesta evenimente dedicate Zilei Naționale a României în 24 de țări, un prilej de a pune în valoare moștenirea culturală și tineri creatori. Acoperind o
Institutul Cultural Român a adus în atenție diplomația culturală europeană în cadrul unui eveniment desfășurat sub egida proiectului NARDIV
Evenimentul „Rețele culturale, diplomație culturală și cooperare internațională” organizat de ICR miercuri, 26 noiembrie, la sediul instituției a reunit reprezentanți ai rețelelor culturale internaționale, diplomați, manageri culturali, profesori universitari
Muzica românească a răsunat la Musikverein. Concert extraordinar al Operei Naționale Române din Iași în inima Vienei
Prestigioasa Sală de Aur a Musikverein din Viena, una dintre legendarele scene ale lumii muzicale, a găzduit duminică, 23 noiembrie 2025, un concert memorabil dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României, susținut de Orchestra Operei Naționale Române din Iași,
Anca Visdei, distinsă cu Premiul Goncourt pentru biografia lui Cioran, și Dan Burcea, în cadrul „Les soirées des idées“
În cadrul programului „Les soirées des idées à l’Hôtel de Béhague“ – dialoguri pe tema intersecțiilor și afinităților culturale româno-franceze între personalități recunoscute în domeniile lor de activitate – Institutul Cultural Român de la
Cooperarea culturală internațională – workshop organizat de Institutul Cultural Român în cadrul proiectului NARDIV
Institutul Cultural Român organizează pe 26 noiembrie 2025 workshopul „Rețele culturale, diplomație culturală și cooperare internațională”, la sediul ICR din Aleea Alexandru 38, între orele 9. 30 – 14. 00. Organizat pe două sesiuni tematice,în cadrul
Institutul Cultural Român anunță acordarea Premiului Național „Constantin Brâncuși“ 2025
Institutul Cultural Român anunță decernarea Premiului Național „Constantin Brâncuși“, distincție acordată anual unei personalități marcante din domeniul artelor plastice, a cărei activitate contribuie în mod semnificativ la promovarea valorilor culturii
ICR susține debutul KinoHora Film Festival, un nou pod cultural între România și Republica Moldova
Institutul Cultural Român sprijină prima ediție a KinoHora Film Festival, un eveniment cinematografic unic, care reunește producții reprezentative din România și Republica Moldova și creează un spațiu de dialog între cineaști și publicul din cele două țări.
Orchestra Operei Naționale din Iași concertează în Sala de Aur a Musikverein din Viena cu ocazia Zilei Naționale a României
Orchestra Operei Naționale din Iași, sub bagheta dirijorului Mihail Agafița, și având ca soliști tenorii Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, va susține un concert duminică, 23 noiembrie 2025, de la ora 15:30, în prestigioasa Sală de Aur a Musikverein
ICR Chișinău, partener al primei ediții a Festivalului Internațional de Teatru Contemporan „Andrei Vartic”
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău este partener al primei ediții a Festivalului Internațional de Teatru Contemporan „Andrei Vartic”, susținând participarea actriței Elena Ivanca, de la Teatrul Național Cluj-Napoca, invitată cu
Participare românească la ediția 2025 a proiectului „Quartieri di Vita”
Accademia di Romania in Roma – reprezentanță a Institutului Cultural Român –, în parteneriat cu clusterele EUNIC din Napoli și Roma și cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în Italia, sprijină proiectul social Quartieri di Vita. Life infected with
Grupul Romanian Art Collective SF, la cea de-a patra ediție a Salonului Artiștilor Româno-Americani
Institutul Cultural Român de la New York organizează cea de-a patra ediție a Salonului Artiștilor Româno-Americani, un program anual dedicat promovării artiștilor vizuali de origine română stabiliți în Statele Unite. Ediția din 2025, realizată în colaborare
Festivalul de Film Românesc de la Minneapolis, ediția a III-a: „Between Shadow and Light“
Institutul Cultural Român de la New York este partener al Festivalului de Film Românesc de la Minneapolis, ajuns la ediția a III-a, desfășurat în perioada 15-16 noiembrie 2025 la Landmark Center, Saint Paul, Minnesota. Având tema „Between Shadow and Light“,