Festivalul Internațional George Enescu revine la Chișinău în concert de gală și masterclass-uri Romanian Chamber Orchestra
Festivalul Internațional George Enescu va continua și la Chișinău, prin organizarea a două evenimente extraordinare, cu sprijinul Artexim, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Moldova, ICR Chișinău, Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Sala
Programul CANTEMIR // Spectacolul „Sidy Thal” va avea două reprezentații la Theaterhaus Stuttgart
Noua stagiune a Teatrului German de Stat Timișoara începe cu o deplasare în Germania, la Stuttgart, cu spectacolul Sidy Thal, scris de Thomas Perle și Clemens Bechtel și regizat de Clemens Bechtel. Producția multilingvă, care a fost creată în colaborare cu Teatrul
Institutul Cultural Român și ARTEXIM au adus în prim-plan rolul jurnalismului muzical în cadrul unei dezbateri organizate la sediul ICR
Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și în parteneriat cu ARTEXIM, a organizat luni, 15 septembrie, la Sala Mare a ICR, dezbaterea „Jurnalismul și muzica. Festivalul Internațional George Enescu”, eveniment inclus în programul „Calendarul
România participă la cel mai important eveniment editorial din Scandinavia – a 41-a ediție a Târgului de Carte de la Göteborg
Institutul Cultural Român, prin ICR Stockholm, Centrul Național al Cărții (CENNAC) și Departamentul EUNIC și Multilingvism, în parteneriat cu Ministerul Culturii, organizează participarea României la cea de-a 41-a ediție a Târgului de Carte de la Göteborg,
Programul CANTEMIR // Cercetare multidisciplinară prezentată în trei țări de echipa de arhitecți români de la West Space Studio, cu sprijinul ICR
West Space Studio prezintă proiectul „GLOD - o cultură a haholilor din Delta Dunării”, destinat promovării patrimoniului cultural al comunităților hahole din Delta Dunării, prin arhitectura tradițională și gastronomia deltaică. Proiectul este organizat
Expoziția „Pietricelele din încălțări” a artistului Mircea Modreanu la IRCCU Veneția
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu galeria „E T A J artist-run space” şi Gallery Studio 76 din Bucureşti, organizează în perioada 15–26 septembrie 2025, în Mica Galerie a Institutului, expoziţia de artă
Concursul Internațional Remember Enescu reunește tineri interpreți, într-un omagiu dedicate Maestrului George Enescu, cu sprijinul ICR
În perioada 15-19 septembrie 2025, Universitatea Națională de Muzică București găzduiește cea de-a XXII a ediție a Concursului Internațional Remember Enescu. Evenimentul este organizat de Fundația Culturală „Remember Enescuˮ, condusă de profesoara Mihaela
Programul CANTEMIR // Once UpON the Danube - expoziție multimedia ce documentează o rezidență artistică pe firul Dunării
Pe 14 septembrie, un grup de artiști români prezintă rezultatele rezidenței „on the road”, organizată de Celula de Artă pe firul Dunării — de la Drobeta, Lepenski Vir și Vinča, prin Budapesta, Bratislava, Viena și Regensburg — într-o expoziție multimedia
Programul CANTEMIR // Poetics of Care la Conferința EADMT din Vilnius – un proiect al Asociației Entuziart, cofinanțat de ICR
Asociația Entuziart lansează „Poetics of Care”, în cadrul celei de a 5-a Conferințe a Asociației Europene de Terapie prin Dans și Mișcare – EADMT de la Vilnius, cu tema „Vizibilitate, Vitalitate și Viziune a Terapiei prin Dans și Mișcare într-o Lume
Programul CANTEMIR // Turneu în Italia cu „All Systems Collapse Tonight”, regizat de Ioana Păun
Premiera performance-ului „All Systems Collapse Tonight” va avea loc în Italia sâmbătă, 13 septembrie, la Chiesa di Sant’Eligio Artistic Lab din Matera, în colaborare cu galeria Opera Arte & Arti. Proiectul este co-finanțat de Institutul Cultural Român,
Giulia Crețulescu & Gavril Pop în dialog în spațiul de artă al Institutului Cultural Român din Berlin
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, în colaborare cu Galeria Ivan din București, organizează în perioada 11 septembrie – 24 octombrie 2025 o nouă expoziție de artă contemporană care aduce împreună lucrările artiștilor Giulia Crețulescu
ICR New York prezintă premiera piesei de teatru „Blood Orange” în New York
Institutul Cultural Român de la New York, în parteneriat cu Asociația Et Alia Theater și A. R. T. /New York’s Jeffrey and Paula Gural Theatre, prezintă în perioada 11–27 septembrie 2025 spectacolul de teatru „Blood Orange”, după piesa scriitoarei Abigail