Participare românească la „Noaptea Literaturii Europene” Tel Aviv
ICR Tel Aviv se alătură inițiativei membrilor clusterului EUNIC Israel de a continua proiectul „Noaptea Literaturii Europene” / „European Literature Night” inițiat în 2022, care aduce în atenția publicului pe unii dintre cei mai reprezentativi scriitori
AdMusicam Concert Series deschide stagiunea de toamnă la Institutul Cultural Român
Institutul Cultural Român anunță deschiderea stagiunii de toamnă AdMusicam Concert Series cu un concert cameral ce aduce împreună cinci tineri muzicieni remarcabili, participanți în programul #AdMusicam2025. Concertul va avea loc miercuri, 29 octombrie 2025, ora
Recital de muzică clasică „Imagine Belle Époque” susţinut de pianista Sînziana Mircea la IRCCU Veneția
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, beneficiind de patronajul Ambasadei României în Italia, în colaborare cu Asociaţia Museart din Bucureşti, organizează joi, 30 octombrie 2025, de la ora 18:00, recitalul de muzică clasică „Imagine Belle Époque”
Cei mai buni artiști și creatori români de film, premiați în cadrul Galei UCIN, organizată cu sprijinul ICR
Uniunea Cineaștilor din România continuă tradiția Premiilor anuale, prin care oferă recunoaștere și îi promovează pe cei mai buni artiști și creatori care au lansat producții cinematografice românești în anul anterior, prin GALA UCIN 2025, eveniment de
Concert aniversar SoNoRo 20, la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta
Institutul Cultural Român de la Budapesta susține organizarea concertului SoNoRo 20 din cadrulturneului aniversar internațional „SoNoRo 20 Anniversary Tour în Ungariaˮ, care va avea loc sâmbătă, 25 octombrie 2025, ora 19. 00, în Sala Mare a Academiei de Muzică
România la seminarul FAIR P(L)AY 2025. Design, dialog și cooperare europeană
În perioada 23–24 octombrie 2025, ICR Bruxelles, cu sprijinul Ambasadei României la Haga, facilitează crearea unui parteneriat de lungă durată între Romanian Design Week și Dutch Design Week, eveniment cultural derulat în Eindhoven, Regatul Țărilor de Jos.
Capitolul românesc – cinematografia în căutarea adevărului în cadrul Festivalului Kamera Akcja de la Łódź
Caravana Noului Film Românesc ajunge la finalul lunii octombrie la Łódź. Institutul Cultural Român de la Varșovia împreună cu Festivalul Kamera Akcja realizează programul Capitolul românesc, sub forma unei secțiuni a manifestării, care va cuprinde filmele
Prezentarea volumelor de colecție „Transylvania Florilegiumˮ la Lisabona
ICR Lisabona, în colaborare cu Ambasadele României și Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Republica Portugheză, British Council, Fundația ADEPT Transilvania și Asociația The Diaspora Initiative(TDI), prezintă volumele de colecție „Transylvania
Institutul Cultural Român sprijină relansarea filmului „Moartea domnului Lăzărescu”
Filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, regizat de Cristi Puiu, unul dintre cele mai cunoscute și premiate titluri din cinematografia românească, va fi relansat, beneficiind de tehnologia prezentă de proiecţie, în numeroase cinematografe din toată ţara, începând
Serată literar-muzicală cu Adriana Cârcu și Petru Iuga la Literaturforum im Brecht-Haus din Berlin
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, în colaborare cu Societatea Germano-Română, invită publicul berlinez la o serată literar-muzicală care va avea loc vineri, 24 octombrie 2025, începând cu ora 17:00, în spațiul emblematic al Literaturforum
Expoziție de fotografie și lungmetraje românești prezentate de ICR la Festivalul de Film European și Valori Democratice din Spania
Institutul Cultural Român de la Madrid participă, în al patrulea an consecutiv la Festivalul de Film European și Valori Democratice / Festival de Cine Europeo y Valores Democráticos (FESCIVAL), desfășurat sub umbrela EUNIC Madrid, la Segovia, în colaborare cu
ICR Tokyo sprijină dialogul artă–știință prin proiectul „Floral Whispers. SONIC FACTS OF CLIMATIC REVERBERATIONS”
Institutul Cultural Român de la Tokyo sprijină proiectul expozițional „Floral Whispers. SONIC FACTS OF CLIMATIC REVERBERATIONS”, prezentat în perioada 24–28 octombrie 2025 la Matsudo–Tokyo, în cadrul International Science and Art Festival. Proiectul este organizat