Translation and Publication Support

20 Dec 2007 - 20 Dec 2007

Primul volum al trilogiei "Orbitor" – Cartea lunii ianuarie 2008 în Austria

Versiunea în limba germană a volumului Orbitor. Aripa stângă de Mircea Cărtărescu a fost aleasă Cartea lunii ianuarie 2008 în Austria. Cartea a fost publicată de prestigioasa editură austriacă Zsolnay cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Programul 20

19 Dec 2007 - 19 Dec 2007

Selecţia de iarnă a TPS - 25 de titluri noi pentru 13 ţări

25 de edituri din 13 ţări vor primi subvenţii pentru traducerea unor autori români, în cadrul TPS - Translation and Publication Support Programme, sesiunea II (2007), program derulat de Institutul Cultural Român. Este vorba despre edituri din Bulgaria, Canada, Cehia,

12 Dec 2007

Autori români publicaţi în 11 ţări

17 volume semnate de autori români au fost publicate în cursul acestui an, cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programul TPS – Translation and Publication Support, de edituri din 11 ţări. Lista apariţiilor susţinute până acum prin TPS include cărţi

10 Dec 2007 - 10 Dec 2007

TPS - 10 volume noi

Lansat anul trecut cu scopul de a promova literatura română pe piaţa internaţională de carte, TPS se adresează editurilor din străinătate care doresc să publice autori români, finanţând traducerea şi o parte din costurile de tipărire ale volumelor. În ultimele

ANUNȚ de organizare a concursului pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul I.C.R

ACTUALIZARE 21 DECEMBRIE 2016: AFIȘARE REZULTATE FINALE REZULTATELE FINALE PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE EXPERT GRADUL IA - BIROUL LIMBA ROMÂNĂ - 1 (UN) POST Nr.

2011

Turneu internaţional de promovare a Festivalului Enescu, organizat de ICR - AGERPRES 31 ianuarie 2011 Institutul Cultural Român va organiza un amplu turneu internaţional dedicat promovării Festivalului Internaţional George Enescu şi creaţiei compozitorului român,

Campanie CENNAC

Centrul Naţional al Cărţii a sprijinit traducerea şi publicarea a peste 235 de cărţi în străinătate, prin programele TPS (Translation and Publication Support Programme), 20 de autori, Publishing Romania. Lista completă şi detalii despre acestea se află pe siteul

Broșura TPS - Translation and Publication Support Programme / 2012-2013

Broșura de prezentare a programului TPS - Translation and Publication Support Programme, derulat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții. Material disponibil în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană. Date valabile

Translation and Publication Support Programme & Publishing Romania - EN, IT, ES

Translation and Publication Support Programme & Publishing Romania - EN, IT, ES

Translation and Publication Support Programme & Publishing Romania - EN, FR, DE

Translation and Publication Support Programme & Publishing Romania - EN, FR, DE